Deputații au plantat puieți de salcâm în fâșia forestieră din Nisporeni. Igor Grosu: „Să ne alăturăm campaniei lansate de Ministerul Mediului”

  • 15 Martie 13:30
Deputații au plantat puieți de salcâm în fâșia forestieră din Nisporeni. Igor Grosu: „Să ne alăturăm campaniei lansate de Ministerul Mediului” Sursa foto: multimedia.parlament

Parlamentul s-a alăturat campaniei de împădurire din această primăvară „Generația Pădurii”. Deputații și funcționarii Parlamentului au plantat puieți de salcâm în fâșia forestieră din Nisporeni, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

În total, astăzi, au fost plantați puieți în peste 120 de locații din întreaga țară. Obiectivul anunțat pentru această primăvară este extinderea și reabilitarea a 3 500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți. De asemenea, pe parcursul anului 2025, se preconizează plantarea a cel puțin 7 000 de hectare de pădure. Prin această acțiune se urmărește crearea unui mediu mai curat, prevenirea eroziunii solului și îmbunătățirea calității mediului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a îndemnat pe cetățeni să se alăture acestei inițiative pe parcursul întregii luni martie.

„Să dăm o mână de ajutor pădurarilor, să ne alăturăm campaniei lansate de Ministerul Mediului și să plantăm puieți. Această inițiativă reprezintă un pas important pentru creșterea suprafețelor împădurite și consolidarea eforturilor de protecție a mediului. Să știți că cei care nu reușesc să meargă în acest weekend o pot face pe parcursul lunii, iar toate detaliile pot fi aflate pe pagina Ministerului Mediului”, a accentuat șeful legislativului.

Deputații au plantat puieți de salcâm în fâșia forestieră din Nisporeni. Igor Grosu: „Să ne alăturăm campaniei lansate de Ministerul Mediului”

Campania de împădurire din această primăvară a fost lansată de Ministerul Mediului și face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care  vizează plantarea și reabilitarea a 145 000 de hectare de pădure, până în anul 2032.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,66 m/s
Sun
9
Mon
4
Tue
1
Wed
3
Thu
6
Arhivă Radio Chișinău