Polonezii, așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele. Votul a fost întârziat din cauza pandemiei
-
28 Iunie 2020 12:30
Secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din Polonia s-au deschis duminică la ora locală 07:00, polonezii urmând să-și aleagă președintele într-un scrutin care a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19, informează Agerpres, citând agențiile dpa și AFP.
Cu cele mai mari șanse este creditat președintele în exercițiu Andrzej Duda, susținut de Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare.
Principalul său contracandidat este actualul primar al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, reprezentant al partidului de opoziție Platforma Civică (PO).
Printre ceilalți candidați la funcția de președinte se află liderul Partidului Poporului, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, stângistul Robert Biedron, politicianul de extremă-dreapta Krzysztof Bosak și jurnalistul Szymon Holownia.
Votul se va încheia la ora locală 21:00, când vor fi publicate rezultatele primelor estimări la ieșirea de la vot.
Din cauza pandemiei de COVID-19, Polonia a decis în final să le permită cetățenilor să voteze fie tradițional la secțiile de votare, fie prin corespondență. Aproximativ 192.000 dintre cei peste 30 de milioane de polonezi cu drept de vot au optat pentru votul prin corespondență.
Potrivit sondajelor de opinie, nu este de așteptat ca vreun candidat să depășească în primul tur pragul de 50% din voturi necesar pentru a deveni președinte al țării. Al doilea tur de scrutin, în care foarte probabil se vor confrunta Duda și Trzaskowski, este prevăzut pentru 12 iulie.
Sursa:Digi24.ro