Polițiști instruiți cum să se comporte în cazuri de violență în familie

  • 12 Decembrie 2013 13:54
Polițiști instruiți cum să se comporte în cazuri de violență în familie

150 de ofițeri de sector din totalul de 1500 au fost intruiți de la începutul acestui an pentru a răspunde adecvat în cauzuri de violență în familie.

Instruirile teoretice fac parte dintr-un proiect de asistență tehnică, în valoare de 200 de mii de dolari, finanțat de Fondul ONU pentru Populație și Guvernul Statelor Unite. 

La seminarele de instruire organizate în cadrul proiectului  au participat, pe lângă ofițerii de poliție, și asistenți sociali și cadre medicale. În total 4000 de specialiști au învățat cum să se comporte în cazuri de violență în familie, care sunt prevederile legale și cum pot să protejeze victimele. Potrivit Directorului Centrului de Drept al Femeilor, Anghelina Zaporojan-Pârgari, în peste 90 la sută din cazuri, victime ale violenței domestice sunt femei și copii. Ignoranța celor din jur fiind totodată una din principalele cauze care duc la perpetuarea violenței.

Guvernul Statelor Unite ale Americii va continua să sprijine eforturile Republicii Moldova în combaterea acestui fenomen, a declarat directorul Secției Justiție penală din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite, Donald Carroll. ”Fenomenul violenței domestice este unul complex și tragic cu un impact major asupra victimelor. Este devastator pentru familie și societate. Împreună trebuie să recunoaștem că este un comportament inacceptabil în orice societate, iar în materie de legislație și în multe dintre societățile democratice” a declarat Donald Carroll.

Doar prin instruirea specialiștilor, perfecționarea cadrului legislativ, intervenție și schimbarea mentalității va putea fi dezrădăcinat fenomenul violenței în familie, este de părere Șeful Inspectoratului General al Poliției, Ion Bodrug.

De la începutul anului curent au fost înregistrate peste 5.000 de adresări privind acte de violență în familie, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău