La 28 iunie 1940, România a fost agresată militar de către Uniunea Sovietică, devenind, prin invazia sovieticilor a Basarabiei, stat implicat nemijlocit în cel de al Doilea Război Mondial. Așa a început calvarul stalinizării Basarabiei, întreruptă în vara anului 1941 prin eliberarea Moldovei la Est de Prut de către Armata Română, procesul fiind reînceput în vara anului 1944 prin reocuparea acestui teritoriu românesc de către Armata Sovietică și reanexarea lui la imperiul sovietic.

Stalinismul, una din trei fațete ale totalitarismului

Stalinismul este numele generic al sistemului politic de stat și al ideologiei URSS în perioada de la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1950, care a influențat profund și aproape absolut toate sferele vieții societății sovietice și a membrilor ei. Se caracterizează prin cultul personalității lui Iosif Stalin - liderul sovietic din acea perioadă, și reprezentă un sistem politic dominat de un unic partid, cu un puternic sistem de propagandă, precum și cu atotputernicia unui aparat represiv extins. Stalinismul, împreună cu hitlerismul și maoismul, este considerat în știința politică una dintre varietățile clasice ale totalitarismului.

Fiind emanația cea mai fidelă a ideologei bolșevice, stalinismul s-a distins prin dorința de a stabili un control total asupra individului, scopul devenind resocializarea completă a acestuia, iar metodele erau determinate de dorința de a obține un instrument ascultător și docil al dictaturii. În același timp, stalinismul s-a caracterizat prin prezența regimului absolutist de putere personală a lui I. V. Stalin care a fost nu doar un simbol al regimului, ci și un lider care a luat decizii fundamentale și a fost inițiatorul tuturor măsurilor semnificative ale statului. Spre exemplu, dintre deciziile adoptate de Biroul Politic al partidului bolșevic în 1930-1941, mai puțin de 4.000 au fost făcute publice, peste 28.000 erau secrete, dintre care 5.000 erau atât de secrete încât doar un cerc restrâns de persoane din interior știau despre ele.

Fundalul stalinist al secetei și foametei

Atmosferă socială și spirituală a stalinismului s-a extins asupra societății basarabene din momentul ocupației sovietice în 1940. Revenirea în anul 1944 a puterii sovietice în Moldova a modificat în mod radical ambianța social-politică și economică cu care basarabenii erau obișnuiți. Pământul a fost naționalizat. Au dispărut băncile private și oamenii de afaceri. Se refugiază peste Prut o mare parte a populației înstărite, intelectualitatea, clerul. Pârghiile antreprenorial –private de reglementare a activității economice au fost eliminate. Prin deciziile guvernului sovietic au fost stabilite cotele maxime de teren arabil pe care le putea deține o gospodărie țărănească. Surplusurile erau confiscate. Concomitent a fost decretată instituția împuterniciților agricoli, fiecare dintre aceștia fiind responsabil de asigurarea ridicării impozitelor de la 20-25 de gospodării țărănești. Majoritatea populației nu era defel adaptată la noile condiții ale gestiunii social-economice socialiste. Anume pe acest fundal social-politic și economic s-a declanșat în Basarabia seceta și foametea postbelică.

Împreună cu înaintarea Armatei Sovietice în Basarabia, în anul 1944, în zona frontului și în cea din preajma frontului a devenit o rutină rechiziționarea de la populație, de obicei fără plată, a produselor alimentare, furajelor, vitelor. În aceste condiții, în primăvara-vara anului 1944, populației Moldovei i-au fost sechestrate cantități mari de cereale, de alte produse agricole din rezervele destinate alimentației, în primul rând, familiilor locuitorilor de la sate.

... se comportau ca ocupanții

Indiferent de ravagiile războiului, populația Basarabiei românești nu ducea lipsă acută de produse alimentare. La operațiunile militare din 1944 în Moldova a participat locotenentul sovietic Vasili Bîkov, viitorul cunoscut scriitor sovietic. Peste mai mulți ani el mărturisea, că în 1944 soldații sovietici au întâlnit în Moldova o stare alimentară a populației, care se deosebea foarte mult de situația din Ucraina. În fiecare casă a moldovenilor se găsea pâine, chiar și albă, era mult lapte, unt, brânză, fructe uscate… Însă soldații sovietici, ajunși în 1944 în Basarabia, se comportau cu populația băștinașă ca și ocupanți. Se poate judeca despre această atitudine a militarilor sovietici din mărturia lui Alexei Guzun din satul Chițcani, Telenești, care povestea că în 1944 „soldații ne-au măturat ultimele rămășițe de orz din pod. În casa noastră bătrânească s-au încartiruit 12 soldați într-o cameră și încă 12 – în cealaltă. Ostașii ceia hrăneau caii și nu se uitau la oamenii din sat. Poate că dacă ne lăsau cele câteva puduri de orz din pod, mai ieșeam cumva din nevoi și când a mai dat și năpasta asta de secetă, lumea a rămas fără nimic”.

Ocupația sovietică a Basarabiei însemna introducerea forțată a sistemului stalinist de organizare a vieții economice, bazată pe principiul constrângerii extraeconomice. Gospodăriile individuale de țărani au fost supuse predării obligatorii către stat a cerealelor și altor categorii de produse agricole, precum floarea soarelui, cartofii, boabele de soia, ouăle, laptele, brânză, lâna și fânul. În același timp, exista și impozitul împovărător monetar asupra populației. Îndeplinirea planului de predare a produselor agricole către stat era categoric obligatorie și implica pedepse crunte pentru datornici, dar și pentru agenții care asigurau rechizițiile în caz de neîndeplinire a planului.

Practica totală a „măturatului podurilor”

Planurile sovietice de predare către stat a produselor agricole în Basarabia erau extrem de exagerate și dezorganizau fatal mecanismele sociale formate de secole, de protejare a populației împotriva foametei. De exemplu, țăranii basarabeni erau obișnuiți că impozitul agricol românesc se percepea în condițiile, când se urmărea necondiționat obiectivul asigurării minime a unei cantități de 80 kg de cereale pentru hrana fiecărui adult și 40 kg pentru fiecare copil. Ei nu puteau să-și închipuie, că statul sovietic va confisca pentru îndeplinirea planului toate rezervele de hrană din familiile țărănești prin metoda „măturării podurilor”, condamnându-i efectiv pe oameni la moarte prin înfometare.

Este evident că penuria de produse alimentare din Moldova Sovietică în primii ani care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial a fost cauzată inclusiv de o secetă cumplită. Dar secetele nu sunt un fenomen neobișnuit pentru Moldova. Astfel, conform observărilor de lungă durată, în fiecare deceniu erau înregistrați între doi și patru ani secetoși. Astfel, seceta periodică și recolta proastă se întâmplau destul de des în Moldova. Românii au acumulat din generație în generație experiența de luptă cu calamitatea, la primele semne ale nenorocirii iminente oamenii începeau să consume în regim limitat produsele alimentare, astfel ca rezervele disponibile să le fie îndeajuns până la recolta nouă.

Un plan criminal, un plan asasin

În condițiile de secetă și de eșec a recoltei în 1946 în Moldova sovietică, volumul total recoltat de cereale a fost la nivel de 365 mii tone. Pentru comparație: acest volum de recoltă a fost de 2,5 ori mai mic decât în1945 și de 5 ori mai mic decât în 1940. Și dat fiind că în Moldova deja în 1945 au fost observate cazuri locale de foamete, atunci rezerva de cereale în cantitate de 700 - 750 mii tone disponibilă în acel an, a fost acea linie critică dincolo de care se instala foametea în masă. În același timp, în 1946, republicii i s-a atribuit un plan complet nerealist pentru livrarea obligatorie a cerealelor la stat în volum de 265 mii tone. A fost un plan criminal, un plan asasin. Cu toate acestea, tocmai de la acest nivel a început în Moldova campania de stat de achiziții obligatorii de cereale din vara anului 1946.

Forțarea îndeplinirii planurilor nerealiste de rechiziții a produselor agricole a distrus sistemul vechi de secole de supraviețuire al satului basarabean în condiții de secetă. Ca urmare, în mediul rural nu existau stocuri de asigurare de cereale și alte produse în caz de urgență: acestea au mers pe cheltuiala achizițiilor. Iar confiscarea cerealelor supra plan din familiile înstărite l-a îndepărtat pe proprietar din viața rurală, care în mod tradițional îi ajuta pe săraci în timpul foametei.

Cu capul în nisip, pe de o parte

Penuria de produse alimentare din republică a lăsat fără reacție conducerea de la Chișinău. Ei nu au deranjat Moscova nici când în decembrie 1946 s-a înregistrat un salt al mortalității populației pe motiv de foame. Oamenii mureau de foame cu miile, iar Chișinăul oficial era preocupat doar de îndeplinirea planului de predare a pâinii la stat. Anume eschivarea de la informarea la timp a Moscovei despre foametea din republică, a devenit motiv de critică pentru Alexei Kosîghin, adjunctul șefului guvernului de la Moscova, trimis de Stalin într-o delegație de informare la Chișinău.

În realitate Kosîghin trișa, desigur, fiindcă el cunoștea foarte bine regulile jocului regimului politic din care făcea parte. El nu putea să nu cunoască reacția ostilă a lui Stalin la informațiile despre foametea din 1946-1947, care parveneau de la conducerea diverselor regiuni ale URSS. Astfel, de exemplu, reacția lui Stalin la informarea de către secretarul CC al PC(b) al RSS Ucrainene, R. Terehov, cu privire la foametea în masă a fost următoarea: „Ni s-a spus că dumneavoastră, tovarășe Terehov, sunteți un bun orator, se pare, însă, că sunteți un bun povestitor – ați inventat o poveste despre foamete și v-ați gândit să ne speriați, dar nu veți reuși! Nu ar fi mai bine să renunțați la funcția de secretar al Comitetului Regional de partid și al CC al PC(b) și să mergeți să lucrați la Uniunea Scriitorilor, veți scrie povești, iar proștii le vor citi!”

Surd și orb la nenorocire, pe de alta

Moscova cunoștea foarte bune situația catastrofală din Moldova. Astfel, în anul 1946, doar în intervalul aprilie-iunie, au fost înregistrate aproximativ 1 700 de materiale informative pe tema foametei în masă, iar în 1947 – peste 2 000 având ca obiect starea de spirit a populației înfometate. Despre foametea din Basarabia pe masa lui Stalin au fost puse informații semnate de Beria, unul din cei mai de încredere oameni al stăpânului de la Kremlin. Însuși Kosîghin a trăit pe propria experiență furia lui Stalin, când întors din delegația la Chișinău, a relatat la ședința guvernului sovietic despre situația catastrofală de foame și distrofie alimentară pe care a constatat-o în Moldova. La auzul acestei informații, Stalin s-a înfuriat și l-a apostrofat dur pe Kosâghin, mult timp după aceasta luându-l peste picior cu porecla fratele nostru distrofic.

Foametea postbelică s-a extins asupra mai multor regiuni din URSS, cauzând moartea a peste un milion de cetățeni sovietici. Dar cea mai cruntă foamea a fost în Moldova sovietică, în care au murit în jur 200 de mii de oameni. Și aceasta s-a întâmplat în condițiile, când din volumul total de cereale obținut în URSS în 1946 - o roadă scăzută, sub norma anuală obișnuită, 11,6 milioane de tone au fost utilizate pentru nevoile interne ale statului, celelalte 5,9 milioane de tone  au mers în rezerva de stat, dintre care 1,1 milioane de tone au fost destinate exporturilor. La 1 februarie 1947 în rezerva de stat erau stocate 10 milioane tone de grâne, cu 1,9 milioane de tone mai mult decât în aceeași perioadă a anului 1946. Utilizarea doar a unei cantități din stocurile de rezervă de cereale putea salva un milion de vieți omenești, inclusiv viețile a 200 de mii de moldoveni.

Înfometarea în masă ca instrument politic

Datele de mai sus denotă cu certitudine că exista posibilitatea de a evita foametea postbelică în URSS per ansamblu și în Moldova sovietică în particular în cazul în care politica statului sovietic ar fi avut ca scop suprem păstrarea vieților omenești. Însă logica instituțională a regimului sovietic funcționa în alți parametri. În numele victoriei socialismului – scopul suprem al ideologiei și regimului stalinist – erau aplicate fără discernământ politicile de represiune la scară largă, printre care politicile de înfometare în masă erau dintre cele mai eficiente. La fel cum episoadele repetate ale foametei în anii 1920-1930 în Uniunea Sovietică reprezentau un produs ideologic și politic substanțial al regimului totalitar stalinist, foametea din 1946-1947 a avut un caracter artificial și organizat.

Foametea postbelică organizată prin politicile dezechilibrate de rechiziționare a produselor alimentare, de neajutorare eficientă a înfometaților, alături de revigorarea terorii prin noul val de represiuni al regimului stalinist, avea ca obiectiv principal, la scară unională, implantarea fricii abominabile în conștiința poporului biruitor în războiul cu fascismul, iar, în cazul RSS Moldovenești, era urmărit obiectivul accelerării procesului de sovietizare a teritoriului anexat de la România și pregătirea condițiilor pentru colectivizarea forțată a țărănimii.

Responsabil pentru foametea din anii 1946-47 în Moldova sovietică este regimul stalinist, care a utilizat foamea ca instrument de sovietizare a populației, de stârpire a unei identități străine celei sovietice. Prin înfometarea în masă a populației se urmărea anihilarea sentimentului de proprietar a categoriilor sociale indezirabile sistemului socialist, în primul rând, a țărănimii necolectivizate.

Foametea și deportările mână în mână

Un argument în plus pentru regimul sovietic de a trece populația Moldovei prin școala calvarului foametei a constat în necesitatea exterminării elementului românesc ca identitate națională a majorității populației republicii. Astfel, încorporarea efectivă a RSS Moldovenești în URSS se făcea prin generarea atmosferei generalizate de frică, care era indusă de practicile exterminării fizice și morale a populației încă nesovietizate. Și chiar dacă nu au existat directive directe emise de agenții și organele sistemului sovietic privind organizarea foametei, responsabilitatea sistemului pentru provocarea acestui flagel rămâne valabilă. Înfometarea a fost una dintre pârghiile de bază în mâinile sistemului sovietic stalinist, care i-a impus în mod conștient populației RSS Moldovenești, în anii de foamete 1946 – 1947, plata unui tribut enorm de greu în plan demografic, social, identitar, psihologic ș.a. pentru schimbarea forțată a relațiilor economice de piață cu cele de tip sovietic.

Teroarea, inclusiv prin foamete, era principala pârghie politică a sistemului sovietic stalinist, aplicată cu scopul transformărilor socialiste. Faptul că episodul foametei postbelice a fost la foarte scurt timp succedat de deportările în masă din 1949, vine să confirme justețea concluziei privind teroarea prin foamete ca mecanism politic conștient pus în aplicare de sistemul sovietic în RSS Moldovenească în anii 1946-1947. 

Sursa IPN.