Poliția din Hong Kong anunță inculparea a 47 de suspecți pentru încălcarea legii securității naționale
-
28 Februarie 2021 11:50
Poliția din Hong Kong a anunțat duminică începerea urmării penale pentru acțiuni subversive împotriva a 47 de membri ai mișcării pentru democrație, transmite AFP. Este cel mai mare număr de cazuri în aceeași zi pe baza legii privind securitatea națională, consemnează agenția.
În urmă cu o lună, o razie a poliției a dus la 55 de arestări, inclusiv ale unor activiști marcanți. Dintre aceștia, majoritatea au fost inculpați pentru "conspirație în vederea comiterii unor acte de subversiune". Pe listă se află foști deputați, cadre universitare, avocați, lucrători sociali și mai mulți militanți tineri.
Anul trecut, guvernul de la Beijing a impus în Hong Kong legea securității, ca reacție la dezordinile provocate de cele câteva luni de proteste din 2019. A fost cea mai mare criză politică după revenirea sub guvernare chineză a fostei colonii britanice, în 1997.
China și-a înăsprit în 2020 controlul asupra Hong Kongului, care beneficiază oficial de o largă autonomie. Legea securității adoptată în iunie fără dezbateri în Consiliul Legislativ din Hong Kong prevede patru tipuri de infracțiuni: subversiune, secesiune, terorism și complicitate cu forțe străine. Pedepsele pot merge până la închisoare pe viață.
Sursa: AGERPRES