Ploile și instabilitatea atmosferică se vor menține în acest sfârșit de săptămână
-
18 Iunie 2021 17:28
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru următoarele zile instabilitate atmosferică, ploi de diferită intensitate cu descărcări electrice, vânt și grindină, fenomene care au fost caracteristice de la începutul săptămânii curente, transmite MOLDPRES.
„După cum ne-am obișnuit în ultima perioadă, instabilitatea atmosferică va fi la ordinea zilei până luni, 21 iunie. Astfel, în zilele de odihnă, pe arii extinse vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla predominant din sectorul de nord, slab până la moderat, în timpul descărcărilor electrice cu intensificări de până la 18 metri pe secundă”, indică SHS, menționează sursa citată.
Potrivit meteorologilor, duminică, 20 iunie, este probabilitate mare ca izolat să cadă averse cu grindină. La începutul săptămânii, izolat vor cădea ploi slabe de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice.
Ziua, în weekend se așteaptă valori termice încadrate între 20-26 grade Celsius și 13-18 grade, noaptea.
Conform datelor observațiilor multianuale ale Serviciului Hidrometeorologic, iunie este în fond cea mai ploioasă lună a anului. Cantitatea medie lunară de precipitații pe teritoriul țării constituie 62-95 mm, iar numărul zilelor cu precipitații este de 10-13. Potrivit datelor SHS, cea mai mare cantitate de precipitații lunară a atins 330 mm (Brănești, Râșcani, 1985), iar cea mai mare cantitate zilnică – 193 mm (Valea Rusului, Fălești, 1985).
În luna iunie sunt posibile următoarele fenomene: oraj (în medie 7-10 zile), căderi de grindină (până la 4 zile), ceață (în medie 1-2 zile).
Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol în luna iunie îl prezintă aversele și căderile de grindină, care se semnalează anual. Ploi de lungă durată sunt posibile în medie o dată în patru ani, vânturi puternice (cu viteza mai mare de 25 m/s) – în medie o dată în trei ani. Este posibilă formarea vârtejurilor. Astfel, în iunie 1980, în raioanele Slobozia și Căușeni, s-a înregistrat un vârtej care a cauzat pagube economice considerabile.