Ploaia de meteori Orionide, momentul în care Pământul trece prin coada cometei Halley, în această noapte

  • 21 Octombrie 2018 11:11
Ploaia de meteori Orionide, momentul în care Pământul trece prin coada cometei Halley, în această noapte

În momentul trecerii Pământului prin coada cometei Halley, meteorii pătrund în atmosfera planetei cu 66,16192 km/s, iar fenomenul este unul spectaculos. Orionidele au loc în fiecare an în aceeași perioadă, punctul maxim fiind atins în noaptea de 21 spre 22 octombrie, însă pot fi observate cu câteva zile înainte și după apogeu.

Curentul de meteori Orionide din 2018 se încheie pe 7 noiembrie, însă numărul meteorilor este relativ mic. La apogeu vor putea fi observați pe cer în jur de 30 de meteori pe oră dacă vremea va fi favorabilă. Deși numărul lor nu este atât de mare, Orionidele ies în evidență prin lumina puternică pe care o produc, fiind ușor de observat.

Pentru  a urmări fenomenul trebuie să căutați constelația Orion care se află în Emisfera de Nord.

„Orionidele sunt printre primele cinci cele mai importante ploi de meteori ale anului”, a declarat meteorologul Brian Lada, din cadrul AccuWeather.

Din păcate, pentru datele de 21 - 22 octombrie 2018, Luna se va afla într-o fază extrem de ridicată (circa 90%) astfel că meteorii nu vor fi extrem de vizibili. Pentru a-i putea urmări trebuie să te afli în locuri întunecate, departe de luminile orașului, notează MEDIAFAX.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău