Platforma DA trage un semnal de alarmă: Agricultorii cer eliberarea certificatelor de forță majoră, care sunt blocate de guvernare.

  • 27 Iulie 2020 13:29
Platforma DA trage un semnal de alarmă: Agricultorii cer eliberarea certificatelor de forță majoră, care sunt blocate de guvernare.

Platforma Demnitate și Adevăr cere Parlamentului să se convoace în ședință extraordinară pentru a examina situația gravă din agricultură. Într-o conferință de presă, reprezentanții formațiunii au solicitat de asemenea instituirea vacanței fiscale pentru agricultori și alocarea a cel puțin 200 de milioane de lei pentru a compensa pierderile fermierilor.

„Agricultorii cer eliberarea certificatelor de forță majoră, blocată de actuala guvernare. Aceste certificate le vor permite fermierilor să-și reeșaloneze datoriile la bănci. Ei cer vacanță fiscală pentru plata impozitelor și contribuțiilor de asigurări sociale pentru minimum jumătate de an. A treilea lucru pe care-l cer fermierii e suplinirea fondului de subvenționare. 2/3 din terenurile agricole din majoritatea raioanelor au fost afectate. Dacă nu se face nimic, sectorul agricol ar putea intra în insolvență”, a menționat vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

De notat că astăzi mai mulți agricultori din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni, au ieșit la protest, nemulțumiți că autoritățile nu fac nimic pentru a rezolva situația gravă din sector. Aceștia au scos în stradă și tehnica agricolă, blocând o porțiune de drum de la intrarea în orașul Căușeni.

Fermierii s-au adresat reprezentanților opoziției să depună efortul pentru a da jos actualul Guvern care ignoră situația din domeniul agrar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău