PL și PDM se acuză reciproc de minciună
-
14 Iulie 2017 11:19
Deputații PL și PDM s-au angajat astăzi într-un schimb de replici și acuzații reciproce, înainte de ședința în plen a Parlamentului.
Un grup de deputați PL au criticat, în cadrul unui briefing, un amendament propus de deputatul PDM Sergiu Sârbu la formula de calcul a sporurilor salariale pentru funcționarii publici. Deputata PL Alina Zotea a declarat că, în urma acestor modificări, angajații din sectorul public vor avea venituri mai mici, ceea ce contravine programului electoral al PDM.
„Au venit și micșorează salariul, ceea ce înseamnă că au mințit”, a declarat ea.
De cealaltă parte, Sergiu Sârbu i-a acuzat de minciună pe „foștii colegi de alianță”, spunând că amendamentul său are drept scop majorarea sporurilor salariale, doar că acestea vor fi calculate după altă formulă.
Modificările privesc un proiect de lege care se referă la amendarea legislației în legătură cu reforma Guvernului.