Pirkka Tapiola decorat cu „Ordinul de Onoare”, la final de mandat, de Igor Dodon
-
16 August 2017 12:21
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, care își încheie mandatul de activitate, a fost decorat cu distincția „Ordinul de Onoare”.
Președintele Igor Dodon menționează că distincția a fost acordată în semn de profundă gratitudine pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de punere în aplicare a reformelor, pentru eforturile susținute în promovarea valorilor democratice și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe arena internațională, transmite IPN.
Cei doi oficial au avut miercuri, 16 august, o întrevedere. „Am mulțumit diplomatului pentru aportul său semnificativ în dezvoltarea relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană, precum și pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte în diverse domenii de interes comun, inițiate cu suportul personal al domnului ambasador. De asemenea, am menționat că domnul Tapiola este unul din ambasadorii care a încercat și i-a reușit să excludă geopoliticul din relațiile noastre. Anume dumnealui, în anul 2015 a transmis la Bruxelles mesajul că Republica Moldova trebuie să se axeze pe reforme și nu pe lozinci”, a scris șeful statului pe Facebook.
Igor Dodon i-a urat succes oficialului european în noua sa funcție de șef al Delegației UE în Bangkok, Thailanda. Președintele și-a exprimat încrederea că odată cu numirea noului ambasador al UE, dinamica pozitivă a relațiilor de colaborare va continua.