Peste un milion de persoane din Israel au primit ambele doze de vaccin anti-COVID19

  • 25 Ianuarie 2021 15:44
Peste un milion de persoane din Israel au primit ambele doze de vaccin anti-COVID19

Peste un milion de persoane din Israel au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19, reprezentând mai mult de 10% din populația țării cu 9,2 milioane de locuitori, a declarat luni ministrul Sănătății, Yuli Edelstein, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Un număr de aproape 2,6 milioane de persoane - mai mult de un sfert din populația țării - au primit prima doză de vaccin, a anunțat ministrul Edelstein pe Twitter.
 Conform site-ului "Our World in Data", Israelul este liderul mondial ceea ce privește numărul de persoane vaccinate la 100 de locuitori, urmat de Emiratele Arabe Unite și Marea Britanie.

Sâmbătă, Israelul a devenit una dintre primele țări din lume care a început vaccinarea adolescenților împotriva COVID-19.

Deși dispune de una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare, Israel încearcă încă să reducă numărul infectărilor cu coronavirus, chiar și după aproape o lună de lockdown la nivel național.

Cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat duminică suspendarea traficului aerian internațional de pasageri, măsură luată pentru a preveni intrarea în țară a unor persoane infectate cu variantele mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2 descoperite recent.

Măsura urmează să intre în vigoare luni la miezul nopții și este valabilă până la sfârșitul lunii ianuarie.

Șefa serviciilor de sănătate publică, Sharon Elrai-Price, a declarat însă luni, în timpul unei reuniuni parlamentare, că măsura ar trebui prelungită cu cel puțin o lună "pentru a permite înregistrarea de progrese în campania de vaccinare".

Sursa:Agerpres

Peste un milion de persoane din Israel au primit ambele doze de vaccin anti-COVID19

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău