Peste 260 de mii de doze de vaccin au fost distribuite locuitorilor din regiunea transnistreană
-
10 Noiembrie 2021 12:18
Pe parcursul anului curent, locuitorilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova le-au fost distribuite 262,5 mii de doze de vaccin împotriva COVID-19. Loturile respective au fost recepționate de Republica Moldova cu titlu de ajutor umanitar sau au fost procurate din resursele alocate din bugetul de stat, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare.
În regiunea transnistreană au fost repartizate 18,4 mii de doze de ser AstraZeneca, 25 de mii de doze de Sinopharm, 29,6 mii de doze de Johnson&Johnson/Janssen, 42,5 mii de doze de Pfizer/BioNTech-Comirnaty, 65 de mii de doze de Sinovac și 82 de mii de doze de Sputnik V.
De la începutul campaniei de vaccinare, 2 martie, și până la 9 noiembrie curent, în regiunea transnistreană au fost administrate 174,9 mii doze de vaccin.
Potrivit Biroului politici de integrare, persoanele vaccinate din regiunea transnistreană dețin certificate confirmative, generate în mod centralizat, ce pot fi reconfirmate, după caz, la instituțiile medico-sanitare publice de pe malul drept al Nistrului, și care figurează în Registrul național unic de evidență a persoanelor vaccinate.