Peste 2 miliarde de lei percepute de Serviciul Vamal în luna ianuarie

  • 02 Februarie 13:11
Peste 2 miliarde de lei percepute de Serviciul Vamal în luna ianuarie

Serviciul Vamal în prima lună a anului curent a perceput la bugetul de stat drepturi de import-export (inclusiv alte taxe și plăți) în sumă de 2,35 miliarde lei, ceea ce constituie 104,3 % din cifra de control stabilită pentru luna ianuarie a anului curent (2,25 miliarde lei), scrie Oficial.md

În perioada similară a anului 2023, Serviciul Vamal a perceput la bugetul de stat drepturi de import-export (inclusiv alte taxe și plăți) în sumă de 2 697,08  mil lei.

Concomitent, menționăm că diferența de 344,67 mil lei este condiționată de mai mulți factori printre care se regăsesc următorii:

    În luna ianuarie 2023 a fost achitată datoria S.A.„Moldovagaz”  în valoare de 271,62 mil.lei, achitarea căreia a fost amânată în 2022 prin Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale.

    Din 1 ianuarie 2024 au fost eliminate taxele pentru proceduri vamale, iar neîncasarea pentru luna ianuarie a constituit 47,79 mil lei. La moment, taxa pentru proceduri vamale este achitată de către agenții economici din PILG și ZEL care activează conform prevederilor legislației anterioare.

    Cursul de schimb a valutei Euro a scăzut cu 5,7 %  și a USD a scăzut cu 7,2 % în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Cursul valutar are un impact asupra calculării valorii în vamă a mărfurilor din care se achită TVA și Taxa vamală.

    Micșorarea prețului declarat în vamă la benzină și motorină:

  • cu 10 % la benzină (de la 16,10 lei per kg în ianuarie 2023 la 14,56 lei per kg în ianuarie 2024);
  • cu 20 % la motorină (de la 18,69 lei per kg în ianuarie 2023 la 15,01 lei per  kg în ianuarie 2024).


Din tabelele de mai sus observăm că cantitatea benzinei și motorinei importate în 2024 este semnificativ mai mică decât în 2023. Prin urmare, deși acciza a crescut, aceasta se achită pornind de la cantitatea importată, iar atunci când cantitatea este semnificativ mai mică nu pot fi înregistrate creșteri.

 Pornind de la conflictele armate și acțiuni de grevă din alte țări, au scăzut importurile de mărfuri ceea ce la fel a condiționat încasările mai mici la buget.

 Totodată, condițiile climaterice au obstrucționat circulația rutieră și astfel, au fost desfășurate mai puține rute  de către transportatorii de mărfuri.

Total plăți administrate de Serviciul Vamal – percepute pentru ianuarie 2024, sunt indicate în tabelul de mai jos:

 


Astfel, din suma totală a încasărilor pe perioada ianuarie 2024, au fost înregistrate încasări din TVA la import, accize la import, taxa vamală și taxa pentru proceduri vamale achitată de către agenții economici (din PILG/ZEL) care activează după procedura anterioară.

1) TVA la import a constituit 1 559,11 mil lei, ceea ce reprezintă 66,3 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Față de aceeași perioadă a anului 2023 (în care au fost acumulate   2 016,996 mil lei) se constată o descreștere cu 457,89 mil.lei sau cu 22,7 % mai puțin.

2) Accize la import – 653,74 mil lei, ceea ce reprezintă 27,8 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Comparativ cu perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 493,9 mil lei) se constată o creștere cu 159,84 mil lei sau cu 27,8 % mai mult.
Analiza structurală la capitolul încasării accizelor reflectă următoarele:

  • Accize la produsele petroliere importate – 289,88 mil lei (44,3 % din totalul accizelor percepute), ceea ce este cu 8,7 % (-27,73 mil lei) mai puțin decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 317,61 mil lei);
  • Accize la produse din tutun – 156,07 mil lei (23,9 % din totalul accizelor percepute), ceea ce este de 3 ori (+107,29 mil lei) mai mult față de perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 48,79 mil lei).
  • Accize la mijloace de transport importate – 174,44 mil lei (26,7 % din totalul accizelor percepute), ceea ce atestă o creștere de 2 ori (+85,72 mil lei) față de perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 88,72 mil lei) ;
  • Accize la gazele lichefiate importate – 19,25 mil lei (2,9 % din totalul accizelor percepute) sau cu 1,5 % (-0,3 mil lei) mai puțin decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 19,56 mil lei);
  • Accize la berea importată – 3,9 mil lei (0,6 % din totalul accizelor percepute) sau cu 22,5 % (- 1 137 mil lei) mai puțin decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 5,06 mil lei);
  • Accize la rachiu, lichioruri, divinuri și alte băuturi – 8,35 mil lei (1,3 % din totalul accizelor percepute) sau cu 6,3 % (- 0,56 mil lei) mai puțin decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 8,91 mil lei);
  • Accize la alte mărfuri – 1,5 mil lei (0,2 % din totalul accizelor percepute) sau cu 70,9 % (-3,69 mil lei) mai puțin decât în perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 5,2 mil lei);
  • Accize la vinuri importate – 0,3 mil lei (0,05 % din totalul accizelor percepute) sau cu 6 ori (+0,25 mil lei) mai mult față de perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate (50 mii lei).

3) Taxa vamală – 132,39 mil lei, ceea ce reprezintă 5,6 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Comparativ cu perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 130,17 mil lei) se constată o creștere cu 2,22 mil lei sau cu 1,7 %.

4) Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale – 5,04 mil lei, ceea ce reprezintă 0,2 % din totalul plăților percepute la bugetul de stat. Comparativ cu perioada similară a anului precedent (în care au fost acumulate 52,83 mil lei) se constată o descreștere cu 47,79 mil lei sau cu 90,5 %.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sun
8
Mon
8
Tue
6
Wed
4
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău