NOI DETALII despre perchezițiile de la Gara de Nord Chișinău. Trei persoane au fost reținute

  • 23 Aprilie 2019 12:51
NOI DETALII despre perchezițiile de la Gara de Nord Chișinău. Trei persoane au fost reținute

Procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, au descins, în această dimineață, la S.C. Gara de Nord Chișinău, dar și la domiciliul și automobilele unor angajați ai instituției.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de luare de mită, potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție. 

Potrivit materialelor cauzei penale, din 2016 până în prezent, șefii de schimb, dispecerii, controlorii de bilete și casierii din cadrul ”Gării de Nord” au organizat o schema infracțională de extorcare a banilor de la operatorii de transport, pretinzând și obținând lunar, în medie,  45.000 lei. De asemenea, organizatorii schemei îi amenințau pe transportatori pot le pot crea impedimente în activitate. 

În urma operațiunilor, au fost încătușate trei persoane. Este vorba de doi șefi de schimb și un controlor de bilete, care sunt reținuți pe un termen de 72 ore. 

La moment, se efectuează acțiuni de urmărire penală cu participarea persoanelor reținute. 
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă amendă în mărime de la 2.350 (117.500 de lei) la 4.350 unități convenționale (217.500 de lei) sau închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 7 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
9,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12

Ultimele știri

Conferința „România-Republica Moldova: Patrimoniu cultural și destin european comun” va avea loc sub patronajul președinților României și Republicii Moldova

Campanie Radio România de informare a elevilor despre riscurile și consecințele consumului de droguri. Cătălin Țone: „Tinerii din R. Moldova sunt reactivi, inteligenți și au dorința de a fi informați”

Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, la Chișinău. Dorin Recean: „Inteligența artificială poate ajuta la creșterea economiei unei țări, dar și la asigurarea securității naționale”

O nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii: SA „Floarea Soarelui” a achitat toate datoriile către agricultori

Kosovo a primit undă verde pentru intrarea în Consiliul Europei. România și Republica Moldova s-au abținut de la votul din plenul APCE

Litrul de benzină va costa mai mult mâine, 19 aprilie. Motorina se ieftinește

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și în Spania vor fi recunoscute reciproc. Adrian Efros: „Peste 18 000 de cetățeni din diaspora vor benefcia de acord”

Cazurile de manipulare în sport pot fi raportate la Agenția Servicii Publice

Monopolul furnizării de energie electrică în Republica Moldova deținut de Centrala de la Cuciurgan ar putea fi eliminat. Alternativa a fost prezentată de ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja

Incendiu pe strada Ginta Latină din Chișinău. Un bărbat a scăpat cu viață datorită intervenției pompierilor

Arhivă Radio Chișinău