Pe 31 martie, Republica Moldova va trece la ora de vară

  • 12 Martie 11:08
Pe 31 martie, Republica Moldova va trece la ora de vară

Republica Moldova va trece la ora de vară pe 31 martie, în ultima duminică a acestei luni. Astfel, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, ceasurile vor fi schimbate cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00, transmite MOLDPRES.

Trecerea la ora de vară are loc inclusiv din considerentul că economia țării noastre este conectată la unele elemente ale Pieței Unice Europene prin intermediul Acordului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană.

Trecerea la ora de vară are scopul de a folosi la maximum lumina solară, în intervalul aprilie - octombrie. Totodată, mai mulți specialiști în medicină și psihologie susțin că trecerea la ora de vară poate influența starea de sănătate și de spirit a multor persoane, în special a celor care suferă de maladii cronice. Potrivit acestora, în cele câteva zile ce vor determina tranziția de la ora de iarnă la cea de vară, sunt recomandate mai multă odihnă și alimentație adecvată. Bolnavii cronici trebuie să fie cât mai atenți cu tratamentele permanente pe care le urmează și să se străduiască să nu facă întreruperi.

Trecerea la ora de vară este efectuată în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU și concomitent cu statele membre ale Uniunii Europene.

În luna martie 2019, deputații europeni au votat pentru renunțarea la schimbarea orei în Uniunea Europeană începând cu anul 2021. Astfel, fiecare stat membru al UE va putea alege dacă să rămână la ora permanentă „de vară” sau la cea „de iarnă” (ora standard).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:1,03 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Fri
11
Arhivă Radio Chișinău