„Îmi povestea o doamnă cu lacrimi în ochi cum sora ei mai mică îi spunea mamei, pentru că a văzut cum o femeie alăpta și îi curgeau lacrimile peste copilul ei, că și ea vrea așa apă. Ea nu a realizat că acestea sunt lacrimi de durere, de necaz. La care maică-sa a început să plângă și ea s-a apropiat și a lins lacrimile ei”, a relatatat Elena Șișcanu în cadrul emisiunii Pauza de Cafea.

Aceste represalii au fost organizate în baza unui decret din 8 martie 1941 care-i obliga pe cei din Basarabia și Nordul Bucovinei să devină cetățeni sovietici. ”Așa-numita chiaburime, care a fost deportată, era împărțită în trei categorii. Erau susținătorii fostului regim și ei trebuiau deportați, averile lor confiscate, iar capii familiilor lichidați.  A doua categorie era formată din marii proprietari de pământ care, în opinia regimului, ar fi putut alimenta nemulțumirile și reacțiile negative față de puterea sovietică. Altă categorie era formată din cei considerați loiali, dar care, totuși,  în conștiința lor erau ghidați de idei de libertate și de opoziție față de regimul sovietic”, a precizat Elena Șișcanu.

Ea a subliniat că, imediat după ocuparea Basarabiei, a început formarea colhozurilor și naționalizarea tuturor proprietăților. „După război, în 1945, nimeni nu s-a obosit să lanseze acest proces de colectivizare, pentru că era o populație săracă, nu erau unelte de prelucrare a pământului și sistemul fiscal existent încă din 1940 accepta o sustragere a bunurilor materiale din gospodării, fără să-i bage în colhoz. Aveau instrumentele necesare pentru a scoate tot ce vor din acea gospodărie. Era un sistem diabolic. De exemplu, pentru că dețineai un cal, trebuia să ai un venit de 300 de ruble, fără a ține cont dacă proprietarul câștigă ceva, erau fixate impozite și așa-numita „postavka”. Erau normele privind cât se lua de pe hectar, la nord și la sud, în baza unei evaluări a fertilității solului. O persoană care avea 3 hectare de pământ, trebuia să plătească un impozit exagerat, deși ea putea să nu aibă deloc venit. Dacă nu achitau, erau declarați dușmani ai poporului și erau încarcerați, deportați.”, a afirmat Elena Șișcanu.

La rândul său, Ghedanie Popescu a relatat despre cazul a doi tineri, proaspăt căsătoriți. ”Pe ea au reținut-o pentru a o deporta. El umbla stresat din urma lor. Până la urmă a ajuns la cei care au reținut-o și care erau băuți. A negociat cu ei și ei au acceptat să o elibereze în schimbul unei căldări de vin. Iar ei au luat pe cineva care trecea pe drum ca să fie la număr. Femeia care a fost salvată povestea că a purtat acea povară toată viața, a spus că a trăit mereu cu ideea că cineva a suferit în locul ei”, a povestit Ghenadie Popescu.

El a menționat că, pe tuimpul lui Stalin, despre deportări se vorbea foarte puțin și din cauza că oamenii se temeau să nu fie denunțați. „Cineva a făcut niște mâzgâlituri pe zăpadă, adică a scris că unul ar fi Lenin și altul ar fi Stalin. El a fost luat și nimeni nu l-a mai văzut vreodată”, a mai spus artistul.

Interlocutorii au arătat că cei care au trecut prin represaliile din perioads respectivă, simt încă și astăzi frică și durere în suflet.  

Expoziția ”Povestea celor ce au supraviețuit deportărilor” va rămâne deschisă până la 5 septembrie.