Ștefan Gligor: Separarea societății pe principii geopolitice este artificială

  • 14 Iulie 2020 08:12
Ștefan Gligor: Separarea societății pe principii geopolitice este artificială

E timpul să depășim modelul de separare a societății pe principii geopolitice și să începem a evalua real procesele din țară”. Opinia aparține lui Ștefan Gligor, expert permanent al proiectului "Depășirea stereotipurilor privind integrarea europeană prin comunicare", care a fost împărtășită participanților la dezbaterile publice de la IPN "Cum și cui ajută Uniunea Europeană în Republica Moldova".

Potrivit lui, geopolitizarea este implementată în conștiința publică pentru impunerea comportamentului electoral. "Este o strategie politică de comunicare cu alegătorii. Pentru menținerea puterii, se folosesc instrumente tehnologice politice de păstrare a ratingului. Strategiile nu se schimbă timp de 30 de ani, ele rămân axate pe separarea alegătorilor pe principiul vectorului de dezvoltare", a menționat Ștefan Gligor.

Conform opiniei lui, în Moldova lucrează cu impunitate propaganda politică internă. "Cei pe care îi numim elite politice continuă să-și definească mesajul electoral, reieșind din supoziția: cu cine este posibilă dezvoltarea, cu UE sau cu UEEA? Ca urmare, societatea este împărțită în două clustere, care sunt constant  confruntate în ajunul alegerilor", spune expertul.

În opinia sa, anume această situație inhibă procesul de reintegrare a țării și consolidare a societății. "Percepția esenței parteneriatului pentru dezvoltare este distorsionată. Partener nu este acel, care îți sucește mâinile, ci acel care construiește cooperarea în baza unor principii clare", subliniază Ștefan Gligor.

"Nu trebuie să construim un stat de drept și să desfășurăm reforma justiției pentru a deveni membru al UEEA, dar acest lucru este obligatoriu pentru integrarea europeană. Și aceasta vorbește despre calitatea a două modele de integrare diferite", a adăugat expertul.

El este convins: "separarea societății pe principii geopolitice se bazează pe dezinformarea promovată de politicieni". "Ei sunt interesați în realegerea lor, de aceea duc un război informațional continuu. De unde derivă dezvoltarea insuficientă a culturii civice și informarea proastă a societății referitor la problemele vitale ale țării și sursele reale de asistență", a menționat expertul.

El a mai menționat un motiv de separare artificială a societății pe principii geopolitice. "Așa-numitele elite politice nu corespund provocărilor care stau în fața țării noastre. Ele nu sunt elementar capabile să efectueze o reformă calitativă a justiției și a administrației, să liberalizeze economia, să descentralizeze puterea. De aici și direcția spre delirarea și îndobitocirea locuitorilor țării", a conchis Ștefan Gligor.

Dezbaterile publice "Cum și cui ajută Uniunea Europeană în Republica Moldova" au fost organizate în cadrul proiectului "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare", realizat de Agenția de presă IPN cu suportul Fundației Hanns Seidel.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
1
Sat
4
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău