Invitații emisiunii Victoriei Coroban , Octavian Țîcu și Virgiliu Mărgineanu au vorbit despre impresiile în urma Expedițiilor Memoriei, efectuate în regiunile siberiene Tomsk și Novosibirsk. Istoricul Octavian Țîcu a menționat că aceste două regiuni nu au fost alese intâmplător, istoricii au consultat datele privind mărturiile oamenilor la conferințele organizate de ziua deportărilor și s-au bazat și pe sugestiile istoricilor ruși din asociația “Memorial”, “care se află cumva în contrasens cu politica oficială rusă”.

„De fapt, ar trebuit să răsturnăm stereotipul referitor la atitudinea reclacitrantă a autorităților ruse față de expedițiile noastre. Dimpotrivă, aceștia ne ofereau sprijin, arătau interes și am avut multe întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice. Chiar primarul orașului Novosibirsk, care este cel de-al treilea ca mărime și importnță din Rusia, și-a arătat interesul față de expediția noastră”.

În cadrul expediției s-a adunat mult material, fiind filmate multe cadre, din care urmeză să fie realizate două documentare. Membrii expediției au aflat că foarte mulți  descendenți de-ai compatrioților noștri sunt oameni cu o poziție socială în diferite domenii. Ei și-au păstrat amintirea față de patria părinților sau a buneilor și sunt nespus de bucuroși că ea își arată interesul față de soarta lor, prin această expediției. Istoricii au menționat că și reprezentanții altor comunități – spre exemplu a deportaților din Kazahstan, s-au arătat interesați de proiect și au mărturisit ar vrea să preia ideea, pornind pe urmele comatrioților deportați în timpul regimului comunist.

“Deși expediția nu a vut un itinerar stabilit, piesele se completau, parcă sub conducerea grației divine. În fiecare sat, unde intram, de multe ori la întîmplare, găseam descendenți ai deportaților din Basarabia. Intram în școală, unde întrebam directorul școlii ce știe dspre familiie din sat și aceștia ne ofereau multe sugestii, informații. Am fost uimiți deseori de coincidențele care ne făceau să descoperim o nouă linie de sibiect pentru documentarele noastre, noi eroi, personalități care ne uimeau”, mărturisește regizorul Virgiliu Mărgineanu.

Membrii expediției au fost nespus de bucuroși să întâlnească mai mulți oameni care au fost direct deportați, istoricul Octavian Țîcu menționând trei cazuri de acest gen.

Acesta a fost și cazul ce prezintă un interes deosebit pentru istorici, al lui  Iurie Marin, deportat în 1941,  descendent de la Tighina. Tatăl acestuia a fost senator, fiind prieten cu Pan Halipa. Are 93 de ani și vorbește o română perfectă. “Deportații din acest val au păstrat o legătură mai profundă cu tot ce era românesc. Ne-a spus clar că eu sunt m-am născut regatul României”, a menționat istoricul O.Țîcu.

„Alt caz interesant l-am întîlnit în satul Pobeda, unde am întâlnit descendenții unui deportat, care, din păcate, a decedat cu două săptămâini înainte de a veni noi acolo. Aflând acest lucru, nu am renunțat și am mers totuși în sat. Prima persoană cu care am vorbit – directoarea școlii – de asemenea era fiica unor deportați din regiunea Bolgrad. Prin ea am ajuns s-o cunoaștem pe soția lui  Dumitru Caragheorghe, proaspăt decedat. Ea ne-a povestit cu multe detalii despre familia Caragheorghe. “Era o familie numeroasă, unită, se ajutau unii pe alții, se adunau la sărbători, se veseleau, cîntau împreună. Și-au făcut pe rînd case unul altuia. Mă miram întotdeaun de dragostea și înțelegre care domnea în această familie și mă bucur mult că am nimerit în ea”.

Virgiliu Mărgineanu afirmă că aceste mărturii despre moldovenii deportați și felul lor de a fi, prin care au reușit să-i cucerească pe localnici, îi făcea să se simtă mândri pentru compatrioții lor.

Un alt caz e cel al lui și cazul lui Gheorghe Bejenaru, de 94 ani, născut în Glinjeni, Fălești. Avea 4 clase la români și o spunea cu mândrie. Deși copii lui  nu vorbesc limba română, dar au început s-o studieze, văzând interesul manifestat de cei din Republica Moldova pentru compatriții deportați. Le-a insuflat afecțiune pot d pentru tardițiile și cultura moldovenilor. Fiul lui G. Bejenaru, colonel în Ministerul de Interne, un om inteligent, doctor în știinșe, președinte al federației de halterofili, a spus că oriunde se ducea, oricâte întâlniri nu ar fi avur cu diferiți oameni, avea mereu conștiința că provine din Basaranbia. Despre sentimentul patriotic pe care-l transmite copiilor, mărturisește și obiciul, rămas neschimbat până azi - înainte de masă moș Gheorghe spune rugăciunea Tatăl nostru în limba română.

Fiind întrebat cum a reușit să-și păstreze limba, dacă nu avea cu cine să vorbească G. Bejenaru a răspuns: “Eu vorbeam cu mine însumi”.

Istoricul Octavian Țîcu a menționat că va edita, în baza materialelor adunate în expedițiile ce se desfășoară al cincilea an, un manual de istorie. De asemneea istoricul a menționat că are întâlniri periodice cu elevi din diferite localități,  în cadrul cărora le relatează despre paginile mai triste ale istoriei noastre, printer care și cea a deportărilor.

Regizorul Virgiliu Mărginineanu a menționat că filmările realizate vor sta la baza a două filme documentare, care vor fi difuzate de canalele de televiziune Moldova 1 și Televiziunea Română, urmând apoi să fie plasate pe un sit, de unde vor putea fi accesate de toți doritorii.