Patru angajați ai MAI au ajuns la spital în urma protestelor din fața Parlamentului

  • 16 Decembrie 2020 14:40
Patru angajați ai MAI au ajuns la spital în urma protestelor din fața Parlamentului

Patru angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au primit diverse traumatisme și au fost transportați la spital în urma altercațiilor care au avut loc astăzi la protestul din fața Legislativului, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, pe faptul încălcărilor admise de către participanții la protest a fost pornit un proces penal, iar pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere au fost pornite proceduri contravenționale.

Conform sursei citate, acțiunea de protest din centrul capitalei a început la ora 10.00, în fața sediului Guvernului, iar la un moment dat un grup de participanți la protest, cu tractoare, au părăsit locul întrunirii și au trecut peste gazonul verde din parcul Catedralei, deplasându-se pe partea pietonală.

„Deși au fost somați de agenții de patrulare să înceteze acțiunile ilegale, aceștia au continuat deplasarea până la sediul Parlamentului Republicii Moldova, unde o parte din protestatari au rupt cordonul de polițiști, intrând în altercații cu forțele de ordine, concomitent cei cu tehnică agricolă înaintând pe scările din scuarul Parlamentului”, se spune în comunicatul poliției.

Fermierii protestează și la această oră în fața Parlamentului. Ei sunt împotriva majorării taxei cu valoare adăugată de la 8 la 12% și cer mai multă susținere de la Guvern pentru depășirea consecințelor secetei.

Sursa:MOLDPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău