Pașapoartele vor avea, începând de astăzi, un termen de valabilitate mai mare
-
10 Octombrie 2018 12:14
Pașapoartele eliberate cetățenilor Republicii Moldova vor avea, începând de astăzi, o valabilitate de 10 ani, și nu de 7 ani cum era până în prezent, informează MOLDPRES.
Acest lucru a devenit posibil după ce astăzi au întrat în vigoare amendamentele operate la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.
Potrivit noilor reglementări, termenul de valabilitate al pașaportului cetățeanului Republicii Moldova a fost extins de la 7 la 10 ani pentru solicitanții cu vârsta de peste 16 ani. De asemenea, solicitanții actelor de identitate nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.
Pașapoartele emise persoanelor cu vârsta sub 7 ani va fi, ca și până acum de patru ani, iar persoanele cu vârsta de la 7 până la 16 ani vor obține un pașaport valabil pentru o perioadă de șapte ani.
Potrivit Agenției Servicii Publice, cetățenii Republicii Moldova pot deține concomitent două pașapoarte valabile, condiția fiind ca datele personale ale titularului să fie identice.
Prețul pentru perfectarea pașaportului în termen de 30 de zile constituie 850 de lei.
Sursa: Moldpres