Parlamentul intră de luni în sesiunea de primăvară, chiar dacă are mandatul expirat

  • 03 Februarie 2019 15:59
Parlamentul intră de luni în sesiunea de primăvară, chiar dacă are mandatul expirat

Sesiunea de primăvară a Parlamentului va începe luni, pe 4 februarie. Președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat o dispoziție în acest sens.

Începând cu săptămâna viitoare, deputații își vor relua activitatea în organele de lucru ale Parlamentului. Miercuri, 6 februarie, va avea loc ședința Biroului permanent al Parlamentului, care va stabili data primei ședințe plenare din sesiunea de primăvară.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a a expirat la 30 noiembrie 2018. Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri etc., poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău