Parlamentul European a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului
-
05 Octombrie 2023 13:45
Parlamentul European tocmai a votat rezoluția, inițiată de mine, prin care cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului. Rezoluția a fost votată cu largă majoritate: 448 de voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și 43 de abțineri”, a scris europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-o postare pe Facebook, transmite Radio Chișinău.
„Cetățenii Republicii Moldova își doresc să trăiască, la fel ca noi, în libertate și în democrație. Iar noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene și cetățenii săi vor avea exact aceleași drepturi și oportunități ca toți cetățenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Și, de aceea, prin această rezoluție, noi, Parlamentul European, cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului”, a scris Siegfried Mureșan.