Parlamentul a economisit 30,3% la consumul de energie electrică, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

  • 08 Noiembrie 2022 09:16
Parlamentul a economisit 30,3% la consumul de energie electrică, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

În ultima lună, Parlamentul a economisit 30,3% la consumul de energie electrică, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Datorită măsurilor de folosire cât mai rațională a resurselor energetice, consumul pentru luna octombrie în clădirea Parlamentului a scăzut cu peste 32 000 kWh.

Instituția parlamentară menționează că întreprinde de mai mult timp o serie de măsuri pentru a reduce consumul de energie electrică.

Începând cu vara acestui an, s-a trecut la regimul manual de conectare și deconectare a sistemului de aer condiționat, astfel încât, în lipsa persoanelor în încăpere, inclusiv în sala de ședințe plenare, sistemul nu funcționează permanent, fapt care a permis o reducere importantă a consumului de energie.

De asemenea, a fost redus semnificativ iluminatul interior: se utilizează, preponderent, lumina zilei, fiind stinse luminile din holuri, iar toate corpurile de iluminat utilizate sunt de tip LED.

În afara orelor de lucru, pe timp de seară, este folosită, la necesitate, doar lumina de semnalizare, iar pe timp de noapte iluminatul în interiorul clădirii este sistat. Totodată, s-a renunțat la iluminarea clădirii din exterior și a teritoriului adiacent pe timp de noapte. În zilele de odihnă și de sărbători toate sistemele inginerești din clădirea Parlamentului sunt deconectate (sistemul de ventilare, condiționare, iluminatul intern și extern).

Parlamentul precizează că va continua să întreprindă măsurile necesare pentru folosirea cât mai rațională a resurselor energetice care sunt utilizate în procesul de asigurare a bunei funcționări a instituției.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău