Parchetul European și-ar putea începe activitatea de la 1 iunie

  • 19 Mai 2021 10:32
Parchetul European și-ar putea începe activitatea de la 1 iunie

După cum a comunicat corespondentului Euronews purtătorul de cuvânt al Parchetului European, Tine Hollevoet, de la 1 iunie instituția își poate începe activitatea.

Din partea organizației conduse de către Laura Codruța Kövesi se așteaptă un progres în privința dezvăluirii abuzurilor legate de fondurile europene, scrie cotidianul ungar Napi Gazdasag.
 
Napi Gazdasag amintește că Ungaria nu aderă deocamdată la această instituție.
În momentul de față organizația cu sediul la Luxemburg așteaptă unda verde pentru a-și demara activitatea, însă purtătorul de cuvânt a opinat că este vorba doar de o formalitate.
 
Parchetul European va acționa împotriva abuzurilor legate de bugetul european și de corupție. Cea mai importantă noutate constă în faptul că procurorii vor putea face cercetări independente în probleme legate de banii europeni în toate cele 22 de state participante și pot formula și acuzații. Parchetul va fi condus de fosta șefă a DNA din România, Laura Codruța Kövesi, care a reușit să condamne la închisoare mai mulți miniștri și primari.
 
Colegiul procurorilor s-a constituit în septembrie anul trecut și va funcționa în Luxemburg. Lista membrilor nu este deocamdată completă, deoarece încă nu există un consens în privința persoanelor din Luxemburg, Finlanda și Slovenia. În opinia purtătorului de cuvânt, situația se va rezolva rapid în cazul Luxemburgului, însă există probleme în cazul Sloveniei și Finlandei. Cu toate acestea Parchetul European își poate începe activitatea.
 
După cum menționează Euronews, Ungaria a anunțat de la început, prevalându-se de protejarea suveranității sale, că nu va adera la Parchetul European. În aprilie, procurorul general ungar Péter Polt a promis o colaborare strânsă în cadrul existent. Săptămâna trecută, cu prilejul vizitei la Bruxelles a ministrului ungar al justiției, Judit Varga, comisarul UE pentru justiție Didier Reynders a propus ca Ungaria să adere cât mai repede la Parchetul European.
 
Sursa: RRA

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău