Papa Francisc, în mesajul său de Anul Nou: ''Violențele asupra femeilor îl insultă pe Dumnezeu''
-
01 Ianuarie 2022 14:15
Papa Francisc s-a folosit sâmbătă de mesajul său de Anul Nou pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a cere stoparea violențelor comise asupra femeilor, considerând că astfel de fapte "îl insultă pe Dumnezeu", informează Reuters, citat de Agerpres.
Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a oficiat liturghia de Anul Nou în Bazilica Sfântul Petru în ziua în care Biserica Catolică marchează atât solemnitatea Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu, cât și Ziua Mondială a Păcii, o sărbătoare pe care Vaticanul a instituit-o în anul 1967.
Papa Francisc a părut într-o formă fizică destul de bună sâmbătă, după inexplicabilul incident din seara de Revelion, când a participat la slujba de seară, dar a renunțat în ultimul moment să o mai oficieze, așa cum fusese anunțat.
La începutul liturghiei de sâmbătă, liderul de la Vatican a străbătut întreaga lungime a culoarului central al Bazilicii Sfântul Petru, spre deosebire de seara de vineri, când a pătruns în biserică printr-o intrare laterală din proximitatea altarului și a privit slujba dintr-o zonă laterală.
Papa Francisc suferă de sciatică, o afecțiune care îi provoacă dureri la nivelul membrelor inferioare, iar unele recidive ale bolii îl împiedică să rămână pentru mult timp în picioare.
Suveranul pontif și-a construit predica de Anul Nou în jurul temelor asociate femeilor și maternității - spunând că femeile sunt cele care "țin împreună firele vieții" - și a făcut din această cuvântare unul dintre cele mai puternice apeluri ale sale prin care a cerut stoparea violențelor comise asupra lor.
"Întrucât mamele sunt cele care dăruiesc viață și femeile păstrează lumea funcțională, ar trebui să depunem cu toții eforturi mai mari pentru a promova mamele și pentru a le proteja pe femei", a declarat papa Francisc.
"Cât de multă violență este îndreptată împotriva femeilor! Ajunge! A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu, care de la o femeie a preluat umanitatea noastră - nu de la un arhanghel, nu în mod direct, ci de la o femeie", a adăugat suveranul pontif, referindu-se la Fecioara Maria.
În timpul unei emisiunii de luna trecută a televiziunii italiene, papa Francisc i-a spus unei femei care a fost bătută de fostul ei soț că bărbații care comit acte de violență asupra femeilor se angajează în fapte care sunt "aproape satanice".
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în urmă cu aproape doi ani, papa Francisc a vorbit de mai multe ori în public împotriva violenței domestice, un flagel care s-a intensificat în mai multe țări după ce perioadele de lockdown au făcut ca unele dintre femei să rămână captive alături de agresorii lor.
Participarea credincioșilor la liturghia de Anul Nou a fost mai redusă în comparație cu anii trecuți din cauza pandemiei de COVID-19. Italia, țara în centrul căreia se află Vaticanul, a raportat vineri un număr record de 144.243 de infectări confirmate în 24 de ore și a impus recent noi restricții, precum obligativitatea de a purta măști sanitare în aer liber.
În mesajul său publicat în decembrie pentru a anticipa Ziua Mondială a Păcii, papa Francisc a îndemnat țările lumii să redirecționeze banii alocați înarmării și să îi investească în educație, deplângând totodată creșterea costurilor militare în defavoarea cheltuielilor destinate serviciilor sociale.
Mesajul anual de pace al papei Francisc este trimis șefilor de state și de organizații internaționale, iar suveranul pontif oferă o copie a mesajului, semnată de el, liderilor lumii care urmează să efectueze vizite oficiale la Vatican pe parcursul anului în curs.