Organizații ale diasporei moldovenești, reunite la Parlamentul European: „Avem un rol esențial în a ajuta și a promova Republica Moldova la Bruxelles, dar și în celelalte țări europene” (FOTO)
-
18 Februarie 17:57
![Organizații ale diasporei moldovenești, reunite la Parlamentul European: „Avem un rol esențial în a ajuta și a promova Republica Moldova la Bruxelles, dar și în celelalte țări europene” (FOTO) Organizații ale diasporei moldovenești, reunite la Parlamentul European: „Avem un rol esențial în a ajuta și a promova Republica Moldova la Bruxelles, dar și în celelalte țări europene” (FOTO)](https://media.radiochisinau.md/image/202502/640x360/252856-207021.jpg)
Cetățenii din Republica Moldova care lucrează și trăiesc în străinătate au un rol important în menținerea și apărarea parcursului european al țării. 13 organizații ale diasporei moldovenești s-au reunit în incinta Parlamentului European și au făcut schimb de idei și au discutat, în prezența Ambasadorilor Republicii Moldova la UE și la NATO, Daniela Morari și Viorel Cibotaru, despre cum se pot implica și ajuta la menținerea și apărarea cursului european de dezvoltare, transmite Radio Chișinău.
Republica Moldova este unicul stat candidat care are cetățeni funcționari în instituțiile europene. Acest avantaj trebuie să fie valorificat de autoritățile de la Chișinău în sprijinul și susținerea dezideratului național de integrare în Uniunea Europeană, spune Alexandrina Robu Cepoi, asistentă în Parlamentul European.
„Fiecare din noi este un mic ambasador al Republicii Moldova, fiecare aducem un plus valoare țării din care am plecat, inclusiv prin intermediul muncii pe care o facem în instituțiile europene. Diaspora, astăzi, a spus că își dorește un parcurs european pentru Republica Moldova și și-a expus viziunile. Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană sunt deschise să ajute Republica Moldova, însă și țara noastră trebuie să știe foarte clar ce își dorește, iar diaspora are un rol esențial în a ajuta și a promova Republica Moldova, aici, la Bruxelles, dar și în celelalte țări europene”, a spus Alexandrina Robu Cepoi.
Reprezentanții celor 13 organizații diasporale au integrat toate inițiativele într-un document de politică publică, numit „White Paper”, în traducere „Foaia Albă”, susține Dorina Baltag, cercetătoare de nivel postdoctoral la Institutul pentru Diplomație și Afaceri Internaționale de la Londra, cofondatoarea Fundației „Noroc Olanda”, care activează în Regatul Țărilor de Jos.
„Este un document în care noi am făcut o analiză pe patru segmente: guvernanță și integritate electorală; a doua dimensiune este societate civilă și mass-media; a patra - securitatea și a patra dimensiune, ceea ce, de regulă, studiile de politică care lucrează pe Moldova nu vizează, este diaspora; și acolo am punctat mult despre potențialul pe care îl avem în diasporă să devenim o micro societate civilă”, a spus Dorina Baltag.
Contextul geopolitic în care se află Republica Moldova a generat elaborarea unor inițiative de implicare a diasporei moldovenești pe trei dimensiuni, explică Oleg Chiriță, șef unitate Inițiative Globale la centrul Internațonal pentru Politici în Domeniul Migrației, instrumentul global al Uniunii Europene pentru Diasporă.
„Primul element este pe palierul de diplomație de a vorbi cu factorii de decizie din din anumite capitale în care se iau decizii politice mari, precum este și Bruxelles-ul, aici unde ne aflăm acum, dar să lobeze și pentru interesele Republicii Moldova. Al doilea element este contribuția diasporei la lupta cu dezinformarea. Într-adevăr, Republica Moldova face față la o propagandă din partea anumitor actori internaționali. Au existat câteva inițiative destul de încurajatoare care au venit din partea diasporei pentru a promova, în special, valorile europene și de a ne asigura că votăm, într-adevăr, în favoarea integrării europene a Republicii Moldova. Și cel de-al treilea este, desigur, contribuția diasporei pentru democrație. Ar trebui, gradual, să ne transformăm, dintr-un actor de dezvoltare, într-un actor al democrației”, a declarat Oleg Chiriță.
Documentul face o radiografie cu accent pe vulnerabilitățile Republicii Moldova, a explicat ambasadoarea Republicii Moldova la Bruxelles, Daniela Morari.
„Acest document încearcă să descrie starea lucrurilor prin mai multe paliere: în domeniul economic, în dimensiunea diferitor domenii care sunt mai vulnerabile, cum ar fi domeniul energetic; de a vedea, și pe partea de instituții democratice, unde avem vulnerabilități care trebuie consolidate, să nu riscăm să repetăm anumite greșeli care care au fost în trecut, dar și prisma, și rolul, și necesitățile moldovenilor care sunt înafară”, a spus ambasadoarea Morari.
Diaspora moldovenească este una din țintele propagandei ruse în încercarea de divizare a societății și inducerii ideii că cetățenii care locuiesc în afara țării nu pot reprezenta Republica Moldova. În acest sens, este nevoie de acțiuni concrete de contracarare a acțiunilor Federației Ruse care folosește minciuna pe post de instrument și de armă, a declarat ambasadorul Republicii Moldova la NATO, Viorel Cibotaru.
„Această insurgență în treburile interne ale Republicii Moldova prin instrumentele de propagandă, transformarea informației într-o armă îndreptată împotriva societății și statului Republica Moldova, trebuie contrabalansate printr-o politică de comunicare cu cetățenii; să reușim să oferim cetățeanului nostru certitudinea și credința că deciziile pe care le ia Guvernul sunt îndreptate în interesul lui”, a declarat Viorel Cibotaru.
Datele Biroului relații cu Diaspora arată că cetățenii plecați din Republica Moldova au creat aproape 200 de asociații în țările în care s-au stabilit.