Organizația Globală a Parlamentarilor împotriva Corupției va crea o filială în R. Moldova

  • 12 Aprilie 2016 09:41
Organizația Globală a Parlamentarilor împotriva Corupției va crea o filială în R. Moldova

În Republica Moldova va fi creată o filială a Organizației Globale a Parlamentarilor împotriva Corupției (GOPAC).

Anunțul a fost făcut de președintele Organizației, John Glass Williams, în cadrul unei întrevederi cu președintele Parlamentului, Andrian Candu. Potrivit unui comunicat de presă remis de legislativ, noua structură va dezvolta capacitățile de supraveghere a instituțiilor responsabile de lupta și combaterea fenomenului, transmite IPN.

Filiala GOPAC urmează să acorde asistență și să dezvolte capacitățile parlamentarilor privind abordarea efectivă a corupției. „Salutăm inițiativa Republicii Moldova de a se alătura eforturilor parlamentarilor la nivel internațional în lupta împotriva corupției. GOPAC este o rețea globală, care reunește parlamentari din toată lumea și poate oferi expertiză deputaților în realizarea agendei anticorupție a țării”, a declarat John Glass Williams.

Totodată, Andrian Candu a anunțat despre crearea unui Grup de lucru anticorupție între Parlament și societatea civilă, pentru a asigura implicarea mai activă a sectorului asociativ în activitatea parlamentară. Președintelui Parlamentului a menționat că legislativul are un rol foarte important în elaborarea legislației și a mecanismelor de luptă împotriva corupției, dar trebuie să se asigure, prin intermediul controlului parlamentar, că aceste mecanisme sunt funcționale.

„Pornind de la adoptarea așa-zisului pachet de integritate și deputații ar trebui să se implice mai activ și să utilizeze controlul parlamentar, pentru a se asigura că atât instituțiile responsabile de lupta anticorupție, cât și Guvernul își fac bine treaba în slujba cetățenilor”, a declarat Andrian Candu.

Planul de acțiuni anticorupție al Parlamentului Republicii Moldova prezintă circa 60 de inițiative care urmează a fi implementate în perioada 2016-2018, fiind în proces de definitivare în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. Documentul cuprinde acțiuni specifice pentru prevenirea și monitorizarea luptei împotriva corupției, cooperarea Parlamentului cu alte instituții, consolidarea funcției de control parlamentar și asigurarea transparenței instituției legislative.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
3,29
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Fri
0
Sat
0
Arhivă Radio Chișinău