Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Aprofundarea relațiilor dintre R. Moldova și Alianța Nord Atlantică depinde doar de Chișinău

  • 07 Iunie 2023 15:26
0%
00:00:00
00:00:00

Aprofundarea relațiilor dintre R. Moldova și Alianța Nord Atlantică depinde doar de Chișinău, a subliniat comentatorul politic Ion Tăbârță, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chișinău. Totodată, el a punctat că NATO este singura garanție a păcii pe continentul european, iar în contextul războiului rus din regiune, în societatea din Republica Moldova trebuie să existe o discuție despre rolul Alianței Nord Atlantice.

„Este foarte important ca noi acum la nivel de societate să avem aceste discuții despre NATO, ce reprezintă NATO, cu atât mai mult cu cât avem acest război în regiune, or Alianța Nord-Altantică a apărut în contextul unui pericol, a unei invazii sovietice pe întreg continentul european și s-a vrut a fi o «umbrelă» a statelor democratice, apropo, un lucru foarte important, pentru a face față invaziei sovietice. Același lucru putem spune că îl avem și acum, iar anume sub «umbrela» NATO, pot fi liniștite unele state, pentru care Rusia ar fi fost potențial pericol și o potențială amenințare, mă refer, cu precădere, la statele baltice. De aceea, NATO este foarte importantă pentru a păstra securitatea și democrația pe continentul european, dar modul în care pot ajuta partenerii de dezvoltare, atât Uniunea Europeană, SUA, Alianța Nord-Altantică va fi în funcție de ceea ce dorim noi. Trebuie să avem un plan clar de acțiuni cum să modernizăm, cum să reformăm armata națională  sau, în general, să avem viziuni, o certitudine cu privire la ce fel de armată vrem, cum să modernizăm această armată care după vreo 30 de ani să devină o armată națională modernă, operațională, care ar putea în caz de necesitate să apere securitatea Rep. Moldova”. 

Marți, 6 iunie, ministrul de externe Nicu Popescu a avut o întrevedere la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Oficialul NATO, l-a invitat pe șeful diplomației de la Chișinău la summitul Alianței Nord-Altantice de la Vilnius, care va avea loc în iulie curent. Nicu Popescu a mulțumit pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în parcursul său european și în lupta cu amenințările hibride.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău