”Calvarul a venit odată cu primul val de deportări, pe 13 iunie 1941, când a fost ridicat fratele mai mic al bunicului, Gheorghe Strulea. Era învățător în sat, a fost ridicat împreună cu soția și băiețelul lor de doar 2 anișori. Copilul, jucându-se prin curte a lăsat o urmă de picioruș. Străbunica mea acoperise cu o găleată urma asta ca să o păstreze și mergea adeseori și-și plângea durerea la urma aceea de picioruș... Unchiul meu Gheorghe a  fost dus la tăiatul pădurilor și a murit acolo nu se știe în ce împrejurări. Familia a fost despărțită, soția lui a ajuns în Siberia, a revenit, dar din păcate fără micuț. S-a îmbolnăvit acolo și a decedat. În momentul când a fost deportat unchiul Gheorghe, bunicul s-a revoltat, când a văzut că-i scot din casă toate lucrurile. La câteva zile după aceasta a fost luat bunicul Vasile, dus mai întâi la Edineț, apoi la Chișinău și urma i s-a pierdut. Nici în ziua de astăzi nu știm ce s-a întâmplat... fie c-a nimerit în bombardamente, fie că a fost împușcat... A încercat chiar atunci în 41, după 22 iunie, un alt frate de-al bunicului a fost la Chișinău să afle detalii despre fratele lui, dar așa și n-a reușit să afle nimic...

... Iarna lui 46-47 a fost foarte dură, din cauza războiului și a foametei. Frații mamei care aveau 18 și 20 de ani au luat decizia că ar fi mai bine pentru ei ca să evadeze peste Prut. Pentru că se vorbea că va mai fi un val de deportări, totodată foarte mulți tineri erau luați forțat la munci în Rusia sau în Ucraina... Este interesant modul cum au gândit această evadare. Casa bunicăi era chiar pe malul Prutului și de-acolo puteau să vadă orarul soldaților, patrula care mergea spre satul vecin. Au gândit foarte minuțios acest plan și au evadat în noaptea de 7 spre 8 februarie 1947. au ales o noapte foarte geroasă, era un viscol care reducea vizibilitatea, zăpada acoperea urmele, au luat deasupra hainei niște cearceafuri albe. Au rugat-o pe mama să stea în grădina vreo jumătate de oră să vadă dac au trecut Prutul cu bine. I-au spus că în cazul în care aude vreo împușcătură, să știe că i-au luat... Bunica mea avea o soră mai mică peste Prut... când au ajuns în casa mătușii din Liveni, a doua zi dimineața, moș Ghiță și-a pus cojocul unchiului meu Vasile, cojocul bunicului, era negru dar blana era albă. Ca să-i dea de știre bunicăi și mamei că băieții au ajuns cu bine, se plimba pe malul Prutului și își descheia cojocul acela, pe urmă îl încheia,  în felul acesta au știut că unchii mei au ajuns cu bine acolo”...

Ascultați emisiunea ”O oră cu personalitate” realizată de Ala Boțan, în fiecare zi de joi, ora 20.05 și în reluare sâmbătă, ora 19.00.