Opt acorduri încheiate pe platforma CSI au fost denunțate de Parlament în sesiunea de primăvară 2023

  • 11 August 2023 09:59
Opt acorduri încheiate pe platforma CSI au fost denunțate de Parlament în sesiunea de primăvară 2023

În sesiunea de primăvară 2023 Parlamentul a denunțat opt acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Documentele țin de domeniile energetic, educațional, protecției muncii, standardizării, lichidării consecințelor situațiilor excepționale, comerțul liber, informează serviciul de presă al Parlamentului.

În contextul parcursului european al țării noastre, participarea în angajamentele sau proiectele CSI devine irelevantă, se menționează în comunicat. 

Printre acordurile denunțate figurează Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale CSI, Acordul care prevede crearea și activitatea Teleradiocompaniei Interstatale „MIR” sau Acordul cu privire la interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, încheiat la Minsk la 22 ianuarie 1993.

De asemenea, a fost denunțat Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, Acordul cu privire la promovarea unei politici coordonate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării și Acordul cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre ale CSI.

La ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2023 au mai fost denunțate Acordul de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente și Acordul privind barierele tehnice în zona comerțului liber.

Alte șase proiecte de denunțare a acordurilor cu CSI sunt înregistrate în Parlament și urmează a fi examinate de deputați.

De menționat că, anterior, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un demers Guvernului prin care a solicitat inițierea procedurii regulamentare de retragere a Republicii Moldova din Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:4,12 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău