Opoziția georgiană a marcat 20 de ani de la Revoluția Trandafirilor

  • 24 Noiembrie 2023 18:04
Opoziția georgiană a marcat 20 de ani de la Revoluția Trandafirilor

Principalul partid de opoziție din Georgia, fondat de fostul președinte Mihail Saakașvili aflat în prezent în detenție, a marcat joi cea de-a 20-a aniversare a Revoluției Trandafirilor, un val de contestare fără precedent pe care îl lansase acest reformator prooccidental, relatează Agerpres.

Această mișcare, lansată în noiembrie 2003 după alegeri controversate, îl înlăturase de la putere pe Eduard Șevardnadze, care domina viața politică încă din anii 1970.

Mihail Saakașvili a devenit președintele acestei foste republici sovietice și a lansat o politică de integrare în NATO și UE, sfidând Moscova.

Circa 1.000 de membri ai Mișcării Naționale Unite (MNU) s-au reunit joi în capitala georgiană Tbilisi, cerând eliberarea fostului șef al statului, a cărui stare de sănătate tot mai precară suscită îngrijorare.

"Ideea unei Georgii unite, puternice, democratice, europene și libere era forța motrice a Revoluției Trandafirilor și a liderului său Saakașvili", a declarat o responsabilă a MNU, Tina Bokutșava, în fața celor reuniți.

"Teribila injustiție care este detenția lui Saakașvili trebuie să înceteze", a adăugat ea.

Fostul președinte, care a condus Georgia din 2004 până în 2013 înainte de a se exila opt ani în străinătate, în special în Ucraina, a fost arestat la întoarcere în țara sa în 2021, într-un dosar de abuz de putere pe care el îl consideră motivat politic.

La ora actuală, Mihail Saakașvili este principalul lider al opoziției georgiene.

Politicianul de 55 de ani susține că a fost maltratat în închisoare și medici și-au exprimat îngrijorarea pentru sănătatea lui, care pare să se deterioreze după o grevă a foamei care a durat 50 de zile, anul trecut.

"Revoluția Trandafirilor a schimbat istoria Georgiei pentru totdeauna și i-a asigurat un loc în lume", a scris Saakașvili pe Facebook. "Revoluția noastră a pus bazele destructurării sistemului rus postsovietic și a făcut din Georgia un exemplu de urmat", a adăugat el.

Fostul președinte a demarat ample reforme și a reușit să țină în frâu corupția care măcina instituțiile georgiene.

Însă numeroși critici au denunțat în timpul președinției sale atingeri aduse libertăților și o deviere autoritară, citând în special violenta reprimare a manifestațiilor antiguvernamentale.

Revoluția georgiană a fost urmată de alte mișcări similare, precum Revoluția Portocalie prooccidentală din Ucraina, în 2004. Inițiative foarte prost văzute de Kremlin, preocupat să-și mențină influența în țările din fostul spațiu sovietic, notează AFP

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău