OPINIILE profesorilor despre asigurarea procesului de învățământ în condițiile declarării stării de urgență
-
01 Aprilie 2020 19:22
Ministerul Educației analizează mai multe scenarii privind organizarea examenelor de absolvire. Ministrul Igor Șarov nu a spus deocamdată care sunt acestea, însă a declarat astăzi, în cadrul unui briefing, că nu își dorește să renunțe la examenele de bacalaureat. Totuși, până la examene, trebuie rezolvate alte probleme, mult mai importante, consideră profesorii și administratorii instituțiilor de învățământ. Relatează Radu Osipov.
Potrivit datelor oficiale, 92 la sută dintre elevi au fost antrenați în procesul de învățare la distanță. Igor Șarov afirmă că ministerul caută soluții pentru a-i implica și pe elevii defavorizați. Vacanța ar putea fi prelungită, totuși deocamdată sunt prioritare trei probleme, este de părere ministrul educației.
„Un prim accent noi avem pus pe problema legată de asigurarea cu laptopuri, tablete, computere a categoriilor defavorizate, prin prisma oferirii egalității de șansă. Cea de a doua problemă este problema internetului și cea de a treia este problema formării cadrelor didactice care nu au abilitățile necesare”, a declarat ministrul.
La Liceul ”Gheorghe Asachi” din Chișinău, din peste 1700 de elevi, doar circa 60 nu au posibilitatea de a învăța on-line, iar din 117 profesori, 10 au acces la internet doar de la telefonul mobil. Directorul instituției, Boris Volosatâi spune că în ajutorul acestor profesori vin colegii lor din comisia metodică. La fel, cadrele didactice sunt instruite pentru a deprinde abilități digitale.
„În cazul în care, lucrurile, după cum se vede, vor continua, se lucrează împreună cu primăria, cu ministerul, asupra formării cadrelor didactice, pentru asigurarea unui învățământ la distanță calitativ”, a spus Boris Volosatîi.
Valentina Ciobanu, profesor de matematică la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, susține că aproximativ 60 la sută dintre colegii ei sunt doar inițiați în predarea on-line. Chiar dacă elevii sunt în vacanță, profesorii participă la cursuri de predare și testare, utilizând platforme electronice, a comentat pentru Radio Chișinău Valentina Ciobanu.
„Prima săptămână a fost mai dificilă, până am găsit toți elevii, am încercat să comunicăm. Elevii care munceau în sălile de clasă, ei știu să muncească și la distanță”, a precizat profesoara.
Lecțiile la distanță au început pe 23 martie și au fost întrerupte săptămâna aceasta, când Guvernul a acordat bugetarilor o săptămână de concediu.