OPINIE: Dacă micul business nu va fi susținut activ, numărul șomerilor se poate tripla
-
08 Aprilie 2020 15:56
Dacă micul business, producătorii autohtoni, nu vor fi susținuți activ pentru a evita falimentul și o disponibilizare masivă a lucrătorilor, situația în domeniul ocupării forței de muncă și în domeniul șomajului se poate schimba drastic. Și numărul de șomeri se poate dubla sau chiar tripla, în condițiile în care în țară revin și cetățenii care au fost plecați în străinătate. Însă aici poate exista și o oportunitate, pentru că anul trecut numărul locurilor de muncă vacante era mai mare decât numărul șomerilor aflați la evidență. De această părere este Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, participant în cadrul unei conferințe-video, organizate de Centrul analitic Expert-Grup, transmite IPN.
Vicepreședintele CNSM a menționat că o parte din măsurile adoptate de autorități vor fi valabile doar pentru perioada stării de urgență, cum ar fi de exemplu ajutorul de șomaj. În opinia sa, acesta reprezintă o măsură de susținere foarte importantă pentru persoanele apte de muncă , inclusiv cele care revin de peste hotare. „Este necesar ca susținerea financiară directă a populației și a firmelor, în particular a întreprinderilor mici și mijlocii, să fie realizată și după scoaterea stării excepționale”, susține Sergiu Sainciuc.
În opinia sa, dacă va fi implementat un program complex național, ar fi binevenit să se regăsească și un compartiment dedicat resurselor umane, forței de muncă, cu măsuri de susținere, incusiv financiară, a lucrătorilor. E necesar să nu să se admită modificarea legislației muncii în detrimentul lor, nici diminuarea rolului și importanței contractelor colective de muncă adoptate deja.
Video-conferința a fost organizată cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova.