Opere ale arhitectului american Frank Lloyd Wright, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

  • 08 Iulie 2019 09:57
Opere ale arhitectului american Frank Lloyd Wright, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Muzeul Guggenheim din New York și alte șapte clădiri proiectate de americanul Frank Lloyd Wright, simboluri ale "arhitecturii sale organice", au fost incluse duminică pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, informează AFP, scrie Agerpres.

Proiectate și construite în prima jumătate a secolului XX, în Statele Unite, aceste clădiri sunt mărturii ale arhitecturii organice create de Wright, caracterizată printr-un plan deschis, o estompare a granițelor dintre exterior și interior și o utilizare inedită a unor materiale precum oțelul și betonul", a subliniat UNESCO într-un comunicat.

Cu faimoasele sale curbe albe, Muzeul Guggenheim din New York a fost inaugurat în 1959. Din Illinois în California, trecând prin Arizona și Wisconsin, lista este completată de alte șapte clădiri proiectate pentru a fi locuințe private, cum ar fi faimoasa Casă de pe cascadă (Mill Run, Pennsylvania).

Aceste lucrări "au avut un impact puternic asupra dezvoltării arhitecturii moderne în Europa", a subliniat UNESCO.

Diplomația americană a salutat includerea de către UNESCO a celui de-al 24-lea sit american pe lista Patrimoniului Mondial, primul din sfera arhitecturii.

"Aceste clădiri arată influența pe care Wright a avut-o asupra traiectoriei arhitecturii din întreaga lume", a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:3,6 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău