ONU a raportat cel puțin 240 de victime civile, între care 64 de morți, în Ucraina

  • 27 Februarie 2022 09:58
ONU a raportat cel puțin 240 de victime civile, între care 64 de morți, în Ucraina

Cel puțin 64 de civili au fost uciși și peste 160.000 și-au părăsit locuințele după ce trupele ruse au intrat în Ucraina în această săptămână, a anunțat o agenție de ajutorare a ONU, scrie Rador.

"În 26 februarie, la ora 17:00, OHCHR raportează cel puțin 240 de victime civile, inclusiv cel puțin 64 de morți", a comunicat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) într-un raport, adăugând că numerele reale ar putea fi "considerabil mai mari". Daunele produse infrastructurii civile au lăsat sute de mii de oameni fără electricitate sau apă. Sute de case au fost avariate sau distruse, în timp ce podurile și drumurile lovite de bombardamente au izolat unele comunități, se menționează în comunicat.

Raportul citează și Agenția ONU pentru Refugiați, conform căreia peste 160.000 de persoane au fost strămutate în interior și peste 116.000 au fost forțate să fugă în țări vecine. "Agențiile ONU și partenerii implicați în eforturile umanitare au fost forțați să își suspende operațiunile din cauza deteriorării situației de securitate", a transmis OCHA. "ONU și partenerii săi își mențin prezența în toată țara și își mențin angajamentul de a rămâne pe teren și de a răspunde nevoilor umanitare tot mai mari și riscurilor, o dată ce situația va permite".

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău