ONG-urile de media condamnă repetat discursul de intimidare a jurnaliștilor, la care recurge primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban
-
18 Decembrie 2023 16:44
Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media condamnă repetat discursul de intimidare folosit de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, manifestat prin lansarea atacurilor la adresa jurnaliștilor de investigație, precum și prin utilizarea resurselor administrative în vederea subminării libertății presei, transmite cij.md.
În cadrul ședinței săptămânale din 18 decembrie a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, edilul Capitalei iarăși a consacrat o parte din discursul său jurnaliștilor de investigație. El a declarat că angajații Primăriei ar fi fost intimidați cu camerele de luat vederi pentru a afla cu cine au votat la alegeri, etichetând jurnaliștii drept „killeri politici, angajați pe bani foarte mari, de proveniență dubioasă”.
Ion Ceban nu este la prima abatere de acest fel. El a intimidat și anterior presa, la fel în cadrul ședințelor săptămânale ale Primăriei.
În plus, într-o scrisoare expediată de Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) mai multor misiuni diplomatice și organizații internaționale în Republica Moldova, postul TV8 a fost acuzat că intimidează membrii și simpatizanții partidului la locul de muncă cu întrebări despre suma donațiilor vărsate în bugetul formațiunii. „Considerăm că TV8 a ales să verifice donațiile în favoarea partidului MAN cu scopul de a descuraja implicarea activă a membrilor și susținătorilor noștri”, se spune în scrisoare.
Condamnăm atitudinea improprie a lui Ion Ceban, nepotrivită pentru o persoană care deține o funcție de demnitate publică. Solicităm primarului, repetat și insistent, să renunțe la intimidarea jurnaliștilor care încearcă să reflecte informații de interes public.
Reamintim tuturor că Legea cu privire la libertatea de exprimare prevede expres că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a comunica fapte și idei. De asemenea, mass-media are sarcina de a informa publicul asupra problemelor de interes public și de a efectua, în conformitate cu responsabilitățile sale, investigații jurnalistice în probleme de interes public.
Semnatarii solicită primarului Ion Ceban să adopte un limbaj demn și adecvat, evitând manifestarea oricăror forme de intoleranță față de jurnaliști și instituțiile media.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Centrul ”Acces-Info”
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociația Presei Electronice
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Asociația MEDIA GUARD
RISE Moldova