Ofițerii CNA au efectuat percheziții la Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei

  • 12 August 16:16
Ofițerii CNA au efectuat percheziții la Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei

Patru persoane, angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei, sunt cercetate de CNA într-un dosar de delapidare a masei lemnoase. Două dintre acestea au fost reținute, anunță Centrul Național Anticorupție.

Astăzi, 12 august, ofițerii CNA, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au descins cu percheziții la patru angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei. 

Oamenii legii au stabilit că bănuiții, activând în funcții de conducere în cadrul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei, printre care și un fost director al acesteia, ar fi implementat o schemă infracțională. În cadrul tăierilor autorizate de masă lemnoasă, funcționarii ar fi introdus date eronate referitor la volumul și categoria masei lemnoase extrase din fondul forestier. Astfel, bănuiții obțineau surplus, pe care îl vindeau.

Totodată, s-a stabilit că funcționarii cercetați ar fi vândut lemn unor persoane apropiate la prețuri reduse. Ulterior, aceștia l-ar fi înstrăinat cetățenilor la prețuri ridicate.

În urma perchezițiilor au fost ridicate purtătoare de informații și documente relevante cauzei. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Ofițerii CNA au efectuat percheziții la Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău