OAMENII CETĂȚII | Eugen DOGA: Nu-i o zi să nu mă uit în cărțile lui Eminescu (AUDIO/VIDEO)

  • 03 Martie 16:56
0%

Maestrul Eugen Doga - un simbol şi al Chişinăului, şi al culturii noastre naţionale, autor al sute lucrări muzicale de estradă, de film şi de teatru, balet, piese instrumentale de cameră, romanţe, cântece pentru copii. Doar celebrul vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, a compozitorului Eugen Doga, a fost desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului XX. Eugen Doga este autorul Imnului Chişinăului, al baletului Luceafărul, al Dialogurilor Dragostei pe versuri de Veronica Micle şi Mihai Eminescu.

Într-un interviu realizat de Mariana Vasilache, în cadrul emsiunii „Oamenii Cetățeii” de la Radio Chișinău, în salonul compozitorului de pe strada Mihai Eminescu din Chişinău, Eugen Doga mărturiseşte că nu poate trăi nicio zi fără Eminescu, povesteşte despre principala sa lucrare dedicată Centenarului – Unirea cea Mare, îşi aminteşte de copilărie şi de satul de baştină.

„Mă simt mai liber, mai bogat, mă simt mai plin, fiindcă era o sărăcie să fii fără Eminescu. Mă mir cum am petrecut viaţa fără Eminescu. Dar, de fapt, de ce? Pentru că tot timpul am fost informaţi că-i străin, că-i burghez şi nu ştiu ce… Toată viaţa mă ţin de propriile poziţii, nimeni nu poate să-mi spună că sunt cuiva dator, sau că mă ţin de poalele cuiva. Eu am poalele mele şi mi-s destule. Dar, uite, poalele de care am avut nevoie şi târziu m-am prins de ele, de poalele lui Eminescu, desigur. Târziu, din cauză că eram neinformaţi. Eu sunt un produs sovietic, cu românofobie şi toate prostiile care erau băgate în minţile noastre. Slavă Domnului că a venit momentul, şi nu e vorba de momentul istoric, că oricum era să fie ceea ce s-a întâmplat, dar faptul că m-am deşteptat. Fiindcă  nu-i o zi să nu mă uit în cărţile lui Eminescu. Stau deschise şi când trec pe lângă ele, vederea se opreşte la ceva, la un titlu, chiar la un cuvânt. De exemplu, acum lucrez la Rugăciunea lui Eminescu, mai devreme a fost Imnul lui Ştefan Cel Mare, care mult timp nici nu s-a publicat”.

Eugen Doga îşi începe ziua la pian, dimineaţa devreme:

„Îmi amintesc că în timpul uceniciei de la Conservator, am avut un profesor foarte-foarte bun Solomon Moiseevici, aşa îi spuneam pe atunci, Solomon Lobel, cu şcoală foarte bună la Bucureşti, cu o română perfectă, el îmi dădea câteva sunete, iar eu trebuia să dezvolt aceste sunete şi să fac o creaţie. Acum procedez în felul acesta. În fiecare dimineaţă, care începe la ora 5.00, vin la pian, pun câteva sunete, pe care le dezvolt”.

Unirea cea Mare este principala lucrare pe care a scris-o Eugen Doga în anul jubiliar:

„Pentru prima data în viaţă am scris româneşte, muzical am în vedere, fiindcă nu am avut această posibilitate, chiar când am scris Luceafărul, în 1983, era doar încă timpul sovietic şi nu prea am simţit, mai corect – nu l-am conştientizat, simţirile le-am transmis prin muzică. De data aceasta, conştient am scris această lucrare, atunci - mai mult emoţional. E un mare noroc şi eu mă bucur foarte mult. Am scris ca pentru filme. Pentru filme scriam foarte repede. Apropo, e unicul spectacol în toată românitatea. L-am adus publicului, cu multe probleme, mă refer la partea literară, pentru că trebuiau nişte poezii puternice. Pe lângă acesta, am avut foarte, foarte bune concerte. Care este visul oricărui muzician? Să cânţi la Schonbrunn, acolo unde a cântat Mozart pentru familia regală, sau să când cu Orchestra prezidenţială de la Ankara, sau la Bruxelles, sau la Cluj. Să ştiţi că oraşul Cluj are teatru cu mult mai frumos ca teatrul de la Milano, de la Viena. Un teatru extraordinar! Pur şi simplu e un nenoroc că România nu sună aşa cum sună Italia, Viena! Clujul – fantastic”!

Maestrul Eugen Doga s-a născut în 1937, în satul Mocra, din stânga Nistrului, pe atunci în componenţa RASSM, şi a copilărit în cele mai brutale timpuri pentru acest teritoriu. Cântecele copilăriei erau cele auzite de la fetele mari, la şezători, dar şi de la ostaşii români, în timpul războiului:

„Eu am copilărit în vremea cea mai, cea mai complicată. Înainte de război aproape că nu-l  vedeam pe tata, tot timpul era în câmp, era brigadier. Pe urmă a fost recrutat la exerciţii militare – era cea mai paşnică ţară Uniunea Sovietică. Apoi  s-a  început războiul, pe urmă foametea. Care cântece?!  O sursă care mi-a rămas în memorie - de la soldaţii români, care mă luau în braţe, se vede că le era dor de copii lor, şi îmi cântau. Nişte cântece extraordinare, majoritatea erau cântece de jale, desigur. Pe unele pe urmă le-am găsit în folclorul românesc, de exemplu cântecele despre lupta pentru Transilvania…

Mama avea, ele erau şapte surori, nepoţelele ei, care erau fete mari se adunau la şezători la noi. Se adunau flăcăii, desigur, fetele scăpau fusul şi flăcăii îl căutau nu pe jos, dar în alte locuri… Se cânta, şi se cânta foarte frumos. Îmi amintesc cum fetele copiau cuvintele una de la alta.

Altă sursă – un unchi de-al meu, vecin, era mai înstărit, avea un magazin în sat, unde se vindea gaz chibrituri, sare… El a invitat odată, la o petrece la dânsul acasă, un taraf din Basarabia. Vai, ce frumuseţe! Noi, copii, ne strecuram printre picioare la oaspeţii aceia. Multe lucruri care, de fapt, ele m-au creat. Altă treabă e că mult timp nu mi-au servit. Mulţi, mulţi, ani, până la vreo 22, nu mi-au folosit la nimic, pentru că eram un românofob puternic, sovietic sută la sută. Tot ce era legat de cultura noastră naţională, istorică, totul era străin, torul era duşmănos şi aşa mai departe. Eu zic că e foarte bine, totuşi să mergi după soare. Dacă mergi în întâmpinarea lui, te orbeşte şi poţi să te dezbaţi din cale. Într-adevăr, te orbeşte şi ne-am rătăcit, că  până acum, majoritatea, îmi permit cuvântul acesta, sunt rătăciţi sărmanii…

Eu, totuşi, cred în destin. Pentru că nu pot lămuri, cum în nevoia aceea, foamea aceea, mama văduvă, care nu avea absolut nimic, pentru că ne-au măturat până la un grăunte din casă – ea cu lacrimi sărmana, însoţită de unul care n-a lăsat-o în pace până a scos totul din casă. În asemenea situaţie, copilul, ajutorul ei, trebuia să meargă undeva la câştig şi eu mă orientam la meserii, unde se învăţa doar doi ani şi apoi repede la treabă. Când colo, m-am băgat la muzică. Mama sărmana plângea, fiindcă toţi au plecat la studii, la 1 septembrie, dar eu, fiind primit la şcoala de muzică, n-avea cu ce să mă trimită. Niciun ban nu era în casă. Nimic nu era. Peste vreo trei luni abia am venit la Chişinău. În loc de doi ani, la meserii să învârtesc şuruburile, 14 ani am învăţat – liceul de muzică, două conservatoare. Înstărit n-am mai devenit”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
22,25 °C
cer senin
Umiditate:60 %
Vint:4,6 m/s
Sat
24 °C
Sun
25 °C
Mon
24 °C
Tue
23 °C
Wed
23 °C

Curs oficial BNM 24 August 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7985 -0.0000
USD 17.8856 -0.0000
RON 4.1887 -0.0000
UAH 0.7156 -0.0000
RUB 0.2723 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău