- Cât de importante sunt ilustrațiile într-o carte pentru copii?

- Pentru mine, ca editor, sunt foarte importante. Așa am început, de fapt, să traduc cărțile pentru copii din limba franceză și engleză, cărțile pe care le descopeream împreună cu copiii mei în Franța, acolo unde locuiesc. Am observat că sunt cărți adresate copiilor de la trei până la opt ani, cu foarte puțin text. Accentul era pus pe ilustrații și acestea m-au încântat foarte mult, atât ele, cât și valoarea din spatele lor: prietenia, blândețea, frumusețea – m-au cucerit atât de mult, încât am hotărât să traduc aceste povești. Prima carte a fost „Ella fetița care culegea lumină” de Lucy Fleming, foarte apreciată astăzi. A fost selectată într-un proiect UNICEF și distribuită în 1200 de grădinițe din Republica Moldova, cu sprijinul Asociației Ovidiu-Ro din România și al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”. Ilustrațiile m-au emoționat profund și mi-au amintit de cărțile copilăriei mele, de imaginile care mă făceau să visez și să caut alte povești.

- Cum alegeți cărțile pe care le traduceți? Ce anume vă face să spuneți „aceasta merită să fie citită în limba română”?

- Este un proces lung, greu și delicat. Uneori, însă, nu avem prea mult timp. De exemplu, pentru „Grohuț” am avut doar zece zile să iau decizia, pentru că multe edituri internaționale publicau cartea simultan. A trebuit să mergem pe încredere, fără să știm cum va arăta ediția finală. Am avut încredere, pentru că era vorba de Briony May Smith, o autoare pe care o mai tradusesem. Povestea m-a cucerit imediat și am citit-o cu copiii mei. Întotdeauna verific cum rezonează ei cu textul, pentru că reacțiile lor îmi confirmă dacă o poveste merită tradusă.

- Cărțile publicate de dumneavoastră explorează teme educative pentru copii, precum prietenia, toleranța, blândețea, curajul sau natura. De ce credeți că aceste subiecte sunt esențiale și ce alte teme abordați?

- Pe lângă aceste teme, un subiect foarte important este joaca. Pentru noi, la RP Editor, este esențial ca un copil să aibă plăcerea de a citi o carte de la o vârstă fragedă. Astfel, el va deveni un cititor în copilărie, dar și ca adult. Încercăm să nu facem ca mesajul educativ să fie perceput ca o lecție moralizatoare. Valoarea trebuie să reiasă firesc din poveste. De exemplu, prietenia nu este impusă, ci descoperită de copil prin firul narativ și prin ilustrații.

- Copiii dumneavoastră învață în Franța. Cum stimulează școala franceză lectura și ce practici concrete ați remarcat?

„Mi-a plăcut foarte mult faptul că, încă de la creșă, copiii merg împreună cu educatorii la bibliotecă. Există secțiuni speciale pentru copii sau chiar biblioteci dedicate lor. Acolo au loc ateliere de lectură, unde bibliotecarii citesc povești, cântă la chitară sau folosesc metode creative pentru a menține atenția copiilor. De fiecare dată este o experiență interactivă. Copiii pot lua cărți de pe raft, le răsfoiesc singuri și cer să li se citească. Se organizează aceste vizite de câteva ori pe semestru, iar cărțile sunt împrumutate la fel ca în bibliotecile noastre. Această practică îi obișnuiește de mici cu procesul de a descoperi și a împrumuta cărți.

Interviul integral cu editoarea Rodica Plugaru îl puteți asculta pe link-ul de mai jos: