OAMENI ȘI IDEI | Medicul chirurg Andrei Leșco: „În Rep. Moldova se face medicină bună și suntem în pas cu lumea modernă” (Video)
-
06 August 14:47
Invitatul emisiunii Oameni și Idei de la Radio Chișinău a fost Andrei Leșco, medic chirurg. Autor a peste 60 de articole, monografii și lucrări metodice, cu o activitate de aproape 40 de ani în domeniul medicinii. În cadrul emisiunii, Andrei a vorbit despre medicina din Rep. Moldova, anii de experiență și chirurgie.
Portofoliul profesional al doctorului Leșco include o activitate complexă în cadrul unor centre medicale de referință din Turcia, Rep. Moldova. SUA, Cehia, Slovacia, Austria, Ucraina, România, unde s-a specializat în chirurgie generală, laparoscopică, plastică și reparatorie.
„Eu am avut intenția de a progresa în domeniul meu și scopul meu era în primul rând să însușesc bine limba engleză, acesta era primul pas. Am avut scopul de a mă pregăti în țară, cu diferite instruiri, însă scopul meu era să ajung și peste hotare și am reușit să obțin câteva granturi pentru a ajunge în afara țării. Din fiecare țară luam câte ceva despre chirurgie. Am însușit foarte bine din toate țările, cum ar fi Cehia, Praga, Austria, Slovacia, însă principala mea amprentă a stării mele de spirit a fost America, am fost într-un spital care este considerat top cel mai bun în lume”, spune domnul Andrei.
Despre medicina din Rep. Moldova doctorul Andrei ne spune că aceasta a evoluat considerabil pe parcursul anilor:
„Se vede diferența în Rep. Moldova, în ceea ce ține de medicină, eu văd de unde s-a pornit totul și unde s-a ajuns. Acum , în zilele de astăzi chirurgia s-a modificat odată cu împrumutarea din diferite domenii, tehnici diferite, tehnologii și echipamente. Chirurgia s-a schimbat dramatic, chiar în anii 90 a apărut chirurgia video. Vreau să încurajez tinerii studenți să devină medici, pentru că este frumos, dar și atractiv și pot să aibă și un trai decent aici acasă, fără să plece peste hotare. Noi dorim să stimulăm studenții de la medicină ca să aibă studii la noi, pentru că noi avem foarte bune laboratoare dotate. La noi se face medicină bună și suntem în pas cu lumea modernă. Mulți străini se adresează pentru tratament aici”, a mai declarat Andrei Leșco.
Domnul Andrei mai spune că „un bun doctor trebuie să fie și un bun terapeut, pentru că comunicarea e foarte importantă în acest domeniu”.
Cărțile doctorului în medicină Andrei Leșco sunt adresate nu doar medicilor, ci și publicului larg, tratând subiecte precum: „Transparența medicinii americane”, „Ghid de prim ajutor medical” și multe alte subiecte.
Interviul integral cu Andrei Leșco îl puteți urmări în continuare: