Potrivit agendei, se așteaptă ca deputații europeni să aprobe Certificatul digital UE privind Covid, care are ca scop facilitarea libertății de circulație în Europa pe timpul pandemiei. Dezbaterea va avea loc marți, iar rezultatul votului va fi publicat miercuri, informează caleaeuropeana.ro.
Miercuri în jurul prânzului, președintele Parlamentului, David Sassoli, va anunța câștigătorul Premiului publicului european LUX 2021 într-o ceremonie ce va avea loc la Strasbourg. Trei filme au fost nominalizate, iar câștigătorul este desemnat de eurodeputați și de către cetățenii europeni.
Luni deputații vor dezbate noua Strategie UE pentru biodiversitate 2030 și o vor vota în ziua următoare. Rezoluția cere, printre altele, protejarea a 30% din suprafața terestră și marină a UE și subliniază necesitatea de a se acționa urgent pentru a opri declinul albinelor și al altor polenizatori.
După ce o cursă de pasageri a fost forțată să aterizeze în Minsk și jurnalistul Roman Protasevici a fost reținut, parlamentarii vor discuta marți răspunsul UE cu responsabilul pentru afaceri externe al UE, Josep Borrell. Joi va fi supusă la vot o rezoluție pe această temă.
Miercuri deputații vor supune la vot dacă UE să ceară Organizației Mondiale a Comerțului să suspende drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile Covid-19.
Europarlamentarii vor dezbate și vota marți înființarea fondului Europa Globală în valoare de 79,5 miliarde EUR. Fondurile urmează a fi investite în dezvoltare și cooperare internațională cu țările vecine și mai îndepărtate, pentru promovarea drepturilor omului și a democrației.
Într-o dezbatere ce va avea loc miercuri după-amiază, deputații vor discuta cum să se aplice regulile adoptate în 2020 care leagă acordarea fondurilor UE de respectarea de către statele membre a statului de drept și valorilor europene. O rezoluție pe această tema va fi votată în ziua următoare.
Se preconizează că Parlamentul va aproba în această sesiune și noul Fond Social European+. În valoare de 88 miliarde EUR, acesta are ca scop combaterea șomajului și sărăciei în rândul copiilor și va juca un rol important în depășirea consecințelor socio-economice ale pandemiei Covid-19.
Alte subiecte