O nouă ședință în dosarul lui Ciochină, amânată. Motivul – martorii apărării nu se prezintă

  • 04 Noiembrie 17:24
O nouă ședință în dosarul lui Ciochină, amânată. Motivul – martorii apărării nu se prezintă

O nouă ședință în dosarul în care fostul primar de la Boldurești, Nicanor Ciochină, este învinuit de accidentarea mortală a unui adolescent, a fost amânată. Ședința de astăzi, la fel ca și cea din 24 octombrie, a fost amânată pe motiv că avocații inculpatului nu au asigurat prezența martorilor.

Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur, a declarat că partea apărării invocă că martorii nu se prezintă la ședințele de judecată.

În prezent, procesul se află în etapa de audiere a probelor apărării. Inculpatului îi este interzis să părăsească localitatea, fiind plasat sub control judiciar.

Dosarul penal în care fostul primar este învinuit a fost trimis spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 29 mai 2024. Anterior, instanța a aplicat în repetate rânduri amenzi apărătorilor pentru neprezentarea la ședințe. Din același motiv, la demersul procurorilor, au fost desemnați apărători din oficiu.

Accidentul mortal s-a produs în luna februarie a anului trecut. Procurorii susțin că automobilul condus de Nicanor Ciochină, atunci primar de Boldurești, ar fi circulat cu viteză neadaptată, a trecut pe contrasens și a lovit din spate un băiat de 14 ani, care se deplasa regulamentar. Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul accidentului și ar fi cerut ajutorul unei cunoștințe din raionul Nisporeni pentru a ascunde urmele.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
1,24
Câțiva nori
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Wed
12
Thu
11
Fri
12
Sat
9
Sun
7
Arhivă Radio Chișinău