O localitate din nordul R.Moldova a votat Unirea cu România
-
24 Ianuarie 2018 13:45
O localitate din nordul Republicii Moldova a votat Unirea cu România. Este vorba despre o declarație simbolică adoptată de comuna Parcova, din raionul Edineț.
Prin declarația de unire, locuitorii comunei își exprimă bucuria de a sărbători împreună cu „frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc”.
Declarația a fost votată de primarul comunei și de consilierii locali, în contextul în care mai mult de jumătate din locuitorii comunei s-au declarat români.
Primarul comunei Parcova, Marcel Snegur.
„Ideea de a semna o astfel de declarație a venit din conlucrarea pe care o avem cu ODIP. Părerea oamenilor despre o astfel de declarație o cunoaștem de câțiva ani în urmă. Chiar și în timpul recensământului majoritatea locuitorilor s-au declarat români. Totodată, în șapte ani am implementat proiecte mari prin suportul financiar al României: reparația grădiniței de copii, aducerea unui autobuz școlar, avem multe alte proiecte de înfrățiri și proiecte culturale. Istoria a fost schilodită, iar noi ar trebui să o aducem în albia ei, ca să ne putem uita în ochii copiilor și nepoților noștri, să avem un trai decent revenind la țara noastră România(...) Ca-n toate satele din Moldova, tinerii și cei școliți ne pleacă, satele rămân pustii, de aceea vrem să revenim la țara-mamă, să avem locuri de muncă decente și să ne simțim stăpâni la noi acasă.”
Comuna Parcova din Edineț are în componența sa localitățile Parcova și Fântâna Albă și numără circa 2400 de locuitori.