O delegație a MAI participă la celebrarea a 197 de ani de la înființarea Poliției Române

  • 25 Martie 2019 16:43
O delegație a MAI participă la celebrarea a 197 de ani de la înființarea Poliției Române

O delegație a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, condusă de șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, participă la marcarea a 197 de ani de la constituirea Poliției Române.

În cadrul evenimentului, pentru buna colaborare între instituții, Gheorghe Cavcaliuc i-a decorat cu Medalia Inspectoratului General al Poliției al MAI al RM pe șeful Inspectoratului General al Poliției Române, chestor general de poliție Ioan Buda și pe șeful adjunct al IGPR, comisar-șef de poliție Dragnea Florian. 

”Din numele meu și al celor peste 9000 de polițiști din cadrul Poliției Naționale a Republicii Moldova îl felicit pe șeful Poliției Române, dl Ioan Buda, pe omologii și colegii din Poliția Română, cu această distinsă sărbătoare, a principalei instituții din sistemul de apărare a ordinii și siguranței publice”, a scris Gheorghe Cavcaliuc pe pagina sa de Facebook.

”Politia română este un exemplu pentru Poliția din Republica Moldova, un partener strategic extrem de important, de al cărui suport am beneficiat în procesul liberalizării regimului de vize, prin acordarea dotărilor și instruirilor pe segmentul reacționare operativă la apelurile cetățenilor, analizei informațiilor și implementării Strategiei de dezvoltare a Poliției 2016-2020, iar aceste acțiuni, au avut un impact direct în dezvoltarea și modernizarea Poliției Naționale și au contribuit esențial la ridicarea nivelului de siguranță pentru cetățenii Republicii Moldova”, a mai scris Gheorghe Cavcaliuc.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău