O ambiguitate juridică ar putea lipsi jumătate de sat de dreptul la vot (Revista presei)
-
23 Octombrie 2023 09:29
Începe marea bătălie pentru funcția de procuror general, titrează portalul Anticorupție. Membrii Consiliului Superior al Procuraturii (CSP) urmează să aprobe Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General. Subiectul este inclus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție pe 26 septembrie. Președinta Maia Sandu, care a semnat decretul, a menționat că autoritățile sunt împinse din urmă de condiționalitățile impuse de Uniunea Europeană, una dintre acestea fiind legată de asigurarea funcției de Procuror General. Avocatul lui Stoianoglo, Vasile Gafton, a declarat că decretul prezidențial privind eliberarea din funcția de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo va fi contestat în instanța de judecată.
Cât de oportune ar fi achizițiile de la Gazprom pentru malul drept al Nistrului? – un subiect discutat de Europa Liberă. Achizițiile de gaze de la Gazprom pentru malul drept al Nistrului nu sunt oportune acum atât din punct de vedere politic, cât și comercial, a sugerat la Europa Liberă Victor Bînzari, șeful interimar al Energocom. El a afirmat că, acum, Energocom are capacitatea să cumpere gaze atât din vest, cât și din est și țintește achizițiile „de la companii partenere, europene” și „la prețuri mai mici.” Victor Bînzari a mai spus că gazele rusești devin din ce în ce mai neatractive ca ofertă comercială. „Tot ce înseamnă rusesc și e transportat prin regiunea transbalcanică va fi sancționat, fiind impusă o taxă suplementară de 10 euro per megawatt [gaze], ceea ce va crește prețul gazelor și mai mult”, a explicat Victor Bînzari. El a mai spus la Europa Liberă că Energcom își propune să își extindă aria de activitate pe mai multe piețe. Compania moldoveană de stat este înregistrată în șase țări, inclusiv România și Grecia.
Invazia lui Putin a falimentat Biserica rusă din Moldova, constată jurnalistul Vitalie Călugăreanu, într-o analiză pentru DW. Mitropolitul Moldovei i-a transmis o scrisoare dură Patriarhului Rusiei în care îi reproșează că ignoră biserica din Moldova și-l avertizează că ar putea fi absorbită de Mitropolia Basarabiei, care ține de România. De asemenea, ÎPS Vladimir menționează în scrisoarea expediată patriarhului Kirill că „lumea rusă este străină valorilor noastre naționale” și îi reamintește patriarhului rus că „moldovenii au rădăcini latine” și că este firesc ca ei „să vrea să se apropie și să rămână în acest spațiu civilizațional, după veacuri de divizare artificială”. Mai mult, mitropolitul Moldovei, subordonat Patriarhiei Ruse, îl avertizează pe Kirill că „soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri”, că „într-un timp relativ scurt ea se va reuni inevitabil cu România și, desigur, tot ceea ce susține Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”. El nu anunță dezlipirea Mitropoliei Moldovei de Patriarhia Rusă, ci îi cere lui Kirill să-i comunice într-un răspuns rapid cum vede el evitarea „prăpastiei care s-a deschis după invazia rusă asupra Ucrainei” și cum crede patriarhul rus că pot fi menținute „relațiile strânse cu Biserica Ortodoxă Rusă, când legătura geografică este aproape distrusă - nu mai pot fi achiziționate obiecte bisericești fabricate în Rusia, deoarece aproape că nu mai există căi comerciale între Moldova și Rusia. Mai mulți episcopi din cadrul Mitropoliei Moldovei au reacționat în spațiul public. Ei susțin că vor rămâne „consolidați în jurul mitropolitului Vladimir, care este liderul spiritual, național al poporului”, scrie DW.
Metrou aerian, „elektricika”, drumuri radiale, cercuri etajate, parcări subterane, uzină de incinerare a deșeurilor, roboți și digitalizare, promit candidații la Primăria Chișinău. În plină campanie electorală pentru alegerile locale generale, Ziarul de Gardă a discutat cu pretendenții la Primăria Chișinău despre soluțiile lor la problema ambuteiajelor și a lipsei locurilor de parcare, a deșeurilor, transportului public, a construcțiilor ilegale și corupției.
Jurnaliștii de la portalul Zona de Securitate atrag atenția asupra alegerilor la Corjova, situată dincolo de Nistru. O ambiguitate juridică ar putea lipsi jumătate de sat de dreptul la vot. Mai mult de jumătate dintre locuitorii comunei Corjova din raionul Dubăsari (stânga Nistrului) riscă să nu poată vota la alegerile locale din 5 noiembrie 2023, deoarece în fișele de însoțire a buletinelor de identitate au vize de domiciliu diferite deși locuiesc pe aceeași stradă, iar uneori chiar și în aceeași casă. Unii locuitori au domiciliul înregistrat în “or. Dubăsari, strada X”, iar alții în “Dubăsari, comuna Corjova, strada X”. Deși denumirea străzilor coincide, nu doar după forma dar și amplasare geografică, la scrutin vor putea participa doar cei care au expres indicată în buletin comuna Corjova. Comuna Corjova din stânga Nistrului, compusă din satul Mahala și Corjova, situată în imediată apropiere de orașul Dubăsari, este singura localitate din Republica Moldova care, după războiul din 1992, funcționează cu dualitate de putere. În localitate există primărie, consilieri locali și unele structuri sociale subordonate Chișinăului, dar satul, de facto, este administrat de structurile administrative de la Dubăsari, subordonate regimului separatist de la Tiraspol. Tot ce ține de infrastructură, evenimente, activitate economică, servicii comunale este subordonat Tiraspolului. Chiar și achitarea la magazinele locale are loc în „ruble transnistrene”. Această situație este cunoscută de autoritățile de la Chișinău, însă până acum nu a fost găsită o soluție de preluare a controlului deplin în localitate chiar dacă are administrație locală constituțională, iar locuitorii comunei sunt cetățeni ai Republicii Moldova cu acte în regulă și participă activ la toate scrutinele, iar în perioada războiului au luptat pentru integritatea teritorială a țării, având cele mai multe pierderi de vieți per localitate. De-a lungul anilor s-au „încetățenit” mai multe ambiguități de ordin juridic și de documentare a populației – lacune care ies la suprafață în timpul alegerilor, atunci când este vorba de reparația infrastructurii sau chiar organizarea unor evenimente, scrie Zona de Securitate.