Numărul mare de mine terestre amplasate de militarii ruși împiedică activitățile agricole din Ucraina

  • 19 Aprilie 2022 18:11
Numărul mare de mine terestre amplasate de militarii ruși împiedică activitățile agricole din Ucraina

Activitățile agricole din regiunea nordică ucraineană Cernigău sunt îngreunate de numărul mare de mine terestre lăsate în urmă de forțele rusești, spun autoritățile locale.

„Regiunea este foarte mare și inamicul a fost desfășurat în multe zone”, a explicat șeful militar regional Viaceslav Chaus, în declarații preluate de BBC, potrivit DIGI24.

El a precizat că minele îi împiedică pe fermieri să semene câmpurile, dar că serviciile de urgență se ocupă de această problemă de securitate.

Ucraina și Rusia au un rol cheie pe piețele globale de alimente.

Împreună, ele exportă aproximativ 30% din grâul din lume, potrivit Programului Alimentar Mondial al ONU, potrivit Mediafax.

De asemenea, Ucraina este cel mai mare furnizor de ulei de floarea-soarelui pentru programul ONU.

Lipsa spațiilor de stocare a cerealelor, o altă problemă pentru fermierii ucraineni

Ucraina are capacități insuficiente de stocare chiar și pentru recolta redusă de cereale din 2022, a avertizat marți un oficial din cadrul Programului Alimentar Mondial (World Food Programme - WFP), într-un moment în care țara vecină are dificultăți în a-și exporta stocurile existente de cereale din cauza invaziei rusești, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Jakob Kern, coordonatorul WFP pentru situații de urgență în criza ucraineană, a citat o serie de estimări conform cărora 20% din suprafețele cultivate cu cereale din Ucraina nu vor fi recoltate până în luna iulie, iar suprafețele care au fost însămânțate cu cereale de primăvară vor fi cu o treime mai mici decât de obicei.

„Oficialii ministerului ne-au spus săptămâna trecută că principala lor îngrijorare la acest moment este lipsa de capacități de stocare în care să fie depozitată recolta de cereale din 2022. O cantitate estimată la 15 milioane de tone de cereale nu își va găsi locul în silozurile din Ucraina”, a spus Jakob Kern.

Potrivit acestuia, dacă Ucraina nu își poate exporta stocurile actuale de cereale, fermierii nu vor putea să își achite costurile cu recoltatul și cu atât mai mult să planteze noi recolte pentru anul următor.

Lipsa cerealelor din Ucraina pe piața mondială a dus la creșterea prețurilor. Jakob Kern a precizat că în prezent Programul Alimentar Mondial cheltuie în fiecare lună cu 70 de milioane de dolari mai mult decât anul trecut pentru a cumpăra aceeași cantitate de alimente.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău