Numărul înregistrărilor prealabile pentru scrutinul din 20 octombrie a trecut de 7 mii. Cele mai multe sunt din Rusia

  • 23 August 2024 15:58
Numărul înregistrărilor prealabile pentru scrutinul din 20 octombrie a trecut de 7 mii. Cele mai multe sunt din Rusia

Peste 7 mii de cetățeni ai Republicii Moldova s-au înregistrat prealabil, anunțându-și astfel intenția de a vota pe 20 octombrie într-o altă țară. Cele mai multe înregistrări – 2.665 – sunt din Federația Rusă, transmite IPN.

Potrivit datelor CEC, după Rusia, al doilea stat este Italia, unde au indicat că vor vota 692 de moldoveni. În Germania au anunțat că vor vota 635 de cetățeni.

Înregistrarea prealabilă este unul dintre cele trei criterii folosite de Comisia Electorală Centrală pentru a decide numărul de secții deschise în străinătate. Termenul limită pentru înregistrarea prealabilă este 6 septembrie.

În ceea ce ține de votul prin corespondență, implementat în șase țări și pentru care înregistrarea prealabilă este obligatorie – numărul solicitanților până acum este de 538.

Cetățenii din cele șase țări trebuie să se înregistreze, de asemenea, pe platforma online „Înregistrarea prealabilă”, accesând inregistrare.cec.md. Înregistrarea poate fi făcută până cu 45 de zile înainte de data alegerilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău