Numărul îmbolnăvirilor și al deceselor cadrelor medicale este foarte mare în R. Moldova. Încă un medic a decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19
-
20 Martie 2021 17:02
Spitalul Raional Cahul anunță decesul medicului Eugen Valic, care a decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19. El a fost medic pentru îngrijiri paliative, secția Îngrijiri Cronice, și a lucrat în sistem medical timp de 42 de ani.
Numărul îmbolnăvirilor și al deceselor cadrelor medicale este foarte mare în R. Moldova. Doar în luna martie au murit 13 medici și asistenți medicali.
De la începutul pandemiei, 129 de medici au decedat din cauza Covid, conform datelor monitorizate de Radio Chișinău. Ministerul Sănătății, însă anunță 99 de cazuri de decese în rândul lucrătorilor medicali. Aproape 18 mii de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus.
La începutul lunii martie a început campania de imunizare împotriva Covid în Republica Moldova. La prima etapă sunt vaccinați lucrătorii medicali. Până acum, 18593 de persoane au primit prima doză de vaccin.