Nouă partide politice nu au prezentat raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022, anunță CEC

  • 21 Iulie 2022 11:40
Nouă partide politice nu au prezentat raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022, anunță CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că din 55 partide politice, 46 (83,63 %) au depus, în termen, raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2022. Dintre acestea, 39 (70,90 %) formațiuni politice au prezentat raportul în formatul stabilit, adică atât prin sistemul informatic „Control Financiar”, cât și pe suport de hârtie, iar altele 7 au utilizat doar o singură modalitate.

9 (16,36 %) partide politice nu și-au îndeplinit obligațiile de raportare în termenul stabilit:

1.         Partidul Socialist din Moldova

2.         Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii

3.         Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ

4.         Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”

5.         Partidul Conservator

6.         Partid Politic Partidul „RENAȘTERE”

7.         Partidul Politic Moldovenesc „Ai Noștri”

8.         Partidul Politic „Partidul Progresului Național”

9.         Partidul Politic Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei

Totodată, cifrele arată o îmbunătățire a situației privind raportarea financiară semestrială a partidelor față de aceiași perioadă a anului 2021. Din cele 53 partide politice înregistrate la acel moment, doar 35 (66,03%) au depus rapoartele cu respectarea termenului legal.  

De asemenea, se atestă îmbunătățiri și la aspectul prezentării rapoartelor în formatul stabilit atât pe suport de hârtie, cât și prin sistemul informatic. Menționăm că, doar 24 (45,28 %) formațiuni au ținut cont de prevederile sus-menționate, la prezentarea rapoartelor pentru semestrul întâi din 2021.  

CEC reamintește faptul că partidele politice urmau să prezinte raportul privind gestiunea financiară pentru semestrul I al anului curent până la 15 iulie curent.

Neprezentarea raportului în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete și utilizarea contrar destinației a alocațiilor de la bugetul de stat constituie încălcări a prevederilor legale privind gestiunea financiară a partidelor politice. Aceste fapte se consideră contravenție și sunt pasibile de răspundere contravențională, se menționează în comunicat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:4,63 m/s
Wed
19
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Sun
17
Arhivă Radio Chișinău