Noi reglementări pentru plata cu carduri bancare românești au intrat în vigoare. Ce trebuie să știe deținătorii
-
14 Septembrie 2019 17:18
Uniunea Europeneană reglementează, de sâmbătă, prin Directiva PSD2 (payments services directive 2) serviciile de plată bancare, astfel încât acestea să fie mai sigure. Directiva stabilește noi cerințe tehnice și de securitate, impunând condiții mai stricte de autentificare în cazul clienților.
Începând cu 14 septembrie 2019, intră în vigoare cerințele puternice în privința autentificării clientului (SCA) din Directiva revizuită privind serviciile de plată (PSD2). Cerințele SCA aduc mai multă ușurință și siguranță pentru consumatori la plata bunurilor și serviciilor online și ajută la combaterea fraudei.
Odată cu aplicarea cerințelor SCA, toate elementele directivei revizuite privind serviciile de plată (PSD2) intră în vigoare. PSD2 (Directiva 2015/2366 / UE), care se aplică din ianuarie 2018, promovează servicii inovatoare de plată mobilă și prin internet realizând un mediu mai sigur pentru consumatori, informează Comisia Europeană pe site-ul oficial.
Plățile pe internet și în magazine se vor efectua în baza aplicării procedurii de autentificare strictă a clienților cu anumite excepții (plăți de valoare mică sau plăți recurente). Asta înseamnă că un client va trebui să parcurgă pași adiționali pentru validarea/autorizarea plăților online și în magazine, transmite ING într-un anunț pentru utilizatori.
De asemenea, pentru unele plăți contactless la POS va fi necesar să se introducă codul PIN. Regulamentul UE prevede că după fiecare 5 plăți contactless consecutive de sub 100 de lei/30 EUR, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.
Sursa: MEDIAFAX